Destine de basarabeni

Cartea aceasta este un fel de roman, cu o cronologie liniară, relatând întâmplări din perspectiva unui narator omniscient, care anticipează adesea faptele. Titlul nu este deloc surprinzător și în concordanță cu evoluția evenimentelor.
Citește tot rezumatul cărții Destine de basarabeni... Ni se dezvăluie destinul unor familii de polonezi care, din pricina agresivității rusești din estul Poloniei, au imigrat prin secolul al XIX-lei în Basarabia, atrași printre altele, de pământul roditor și bogat al acestei pați de lume. Aici și-au croit o soartă nouă, au muncit, au făcut afaceri, au iubit, și-au crescut copiii, au suferit alături de ceilalți. Cu toate stângăciile stilistice și de construcție ale „romanului”, din el transpare viața acestor „polaci”, urmărită pe mai multe generații până în zilele noastre. Basarabia, teritoriu disputat din pricina bogăției pământului și a zonei geografice în care se afla, a devenit noua patrie a acestor familii de polonezi, unii dintre ei luptând și murind pentru ea. Tot din pricina agresivității sovietice (rusești), o parte a acestora s-a refugiat în România în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, astfel că rămâne emoționantă, în final, revederea rudelor, după zeci de ani, de pe cele două maluri ale Prutului. Aceste familii de polonezi, în timp, s-au integrat destinului autohtonilor români, atașându-se idealului României Mari. Aceasta este ideea generoasă a cărții, care există mai puțin prin valoarea ei literară și mai mult prin personajele sale evoluând sub semnul unei istorii nemiloase și nedrepte. Fragment din cartea "Destine de basarabeni" de Leonida Baranetchi: "În toamna care trecuse, însămânțase multe hectare cu grâu, aflase de la negustorii evrei ca în Rusia, după revoluție, pâinea are preț mare, iar grâul este plătit în bănuți de aur. În lunile de iarnă care au rămas până la sosirea primăverii, s-a hotărât să facă un transport de grâu în Rusia. Pentru ce plănuise mai găsește și alți tovarăși de drum, iar el, cu grâul din hambar și alți saci adunați de prin târguri, umple două căruțe cu scoarțe, pe care le încarcă într-un vagon alături de alți negustori în gara de la Iediniți. Încă de la plecarea din gară, hotărăsc cu toții să ia direcția către Kiev, oraș mare comercial, până la care aveau să meargă cloua zile și două nopți. Acolo, grâul avea să-l vândă direct din vagon negustorilor evrei pe bănuți de aur și împreună cu ceilalți negustori cu care plecase la drum, pe la sfârșitul săptămânii sperau să ajungă acasă. Suma de galbeni pusă bine la brâul din piele îi punea viața în pericol. Conștient de acest lucru, în gara din Kiev unde a stat câteva ceasuri, după ce se informează, dă telegramă acasă Măriei ca să-l aștepte cu băiatul cel mare în gară la Bălți, precizând ziua și chiar ora. Ajuns cu bine în gară și încărcat cu cadouri pentru fiecare, Maria avea să fie cea mai mulțumită de broboada înflorată din lână fină, cu care avea să se fălească în sat, că nu avea altă femeie la fel. Negustorul Grigori avea înnăscut în el acel instinct negustoresc și, chiar dacă nu era fierar, știa că fierul trebuie bătut cât este cald, face drumuri la oraș și schimbă bănuții din aur în lei. Fără să piardă timpul, merge în târgul de la Iediniți pentru a cumpăra grâu, dar acolo avea să aibă neplăcută surpriza că prețul grâului crescuse, iar el nu pricepea de ce?..." Citește mai puțin...