Răvășitor de chipeș, orgolios, lipsit de scrupule, Valentin Napier, duce de Montgomery, este bărbatul despre care vorbește toată Londra. Cu faima lui de crai și de șantajist, Montgomery a revenit din exil și este hotărât să se răzbune pe cei care l-au nedreptățit.
Însă descoperirea pe care o va face în propriul dormitor îl va determina să-și schimbe cu totul planurile… Fiica bastardă a unei lady din lumea bună londoneză, menajeră Bridget Crumbs este o femeie inteligentă, curajoasă și extrem de loială. Când mama ei ajunge ținta unei escrocherii, Bridget se angajează în casa ducelui de Montgomery în speranța de a găsi probele incriminatoare pe care acesta le deține ‒ și ajunge să descopere ceva mult mai periculos. Montgomery este peste poate de uimit și intrigat de înnebunitor de pretențioasă și surprinzător de isteață Bridget, pe care o găsește spionând în camerele lui. În ciuda strădaniilor ei, Bridget nu poate rezista farmecului acestui duce păcătos. Cei doi încep un adevărat joc de-a șoarecele și pisica și ajung să descopere în curând că amândoi au secrete bine ascunse și că nici unul din ei nu este așa infam ‒ sau de inocent ‒ cum pare. Fragment din roman: “Val stătea întins pe patul lui prăfuit, îmbrăcat cu o cămașă, cu veston și, peste toate astea, un halat de casă. Musca dintr-un măr gândindu-se că lacheul pe care îl trimisese după micul dejun și după doamna Crumb se împiedicase și-și rupsese gâtul, când porțile raiului se deschiseseră și un arhanghel se pogorâse furios asupra lui. Ușa de la cameră fu deschisă cu putere, lovind superbele lambriuri din lemn de stejar. Bridget se năpusti înăuntru, cu ochii plini furie, cu obrajii rumeni și cu pieptul ridicându-i-se și coborând agitat pe sub hainele de lână neagră. Era magnifică. - Spuneți-le să o lase să plece! îi ordonă Seraphine pe un ton poruncitor. Spuneți-le acum să o lase să plece. Stătea la mică distanță de el, cu buzele umede, cu trupul tremurând de furie, iar el nu dorea decât să o bage în pat și să o posede. Dar, în ciuda a ceea ce gândea ea, ducele nu era complet nebun - spiritul lui de autoconservare încă funcționa. - Să înțeleg că ai descoperit-o pe domnișoara Royle? întrebă el, ținând prudent mărul în afara razei ei de acțiune. Bridget întinse mâna și arătă în direcția temniței. - Maimuțele alea pe care le-ați angajat nu mă asculta. Nu vor s-o elibereze. Ce motive ați putea avea pentru a o închide pe domnișoar Royle în temniță? O urâți atât de mult? - Nu, răspunse el, surprins de întrebare. De ce s-o urăsc? Vreau să mă însor cu ea. Pentru un moment, Bridget îl privi lung, gâfâind, cu respirația tăiată, și rămase fără cuvinte, dar clocotind de furie. Val nu se așteptase ca Bridget să reacționeze atât de violent la decizia lui de a-i răpi regina. Îl excită teribil situația. - Hippolyta Royle va detesta, spuse în cele din urmă ea. Nu vă va accepta niciodată de bunăvoie ca soț. - Așa este, spuse el, dar nu prea o să aibă de ales odată ce va fi compromisă."
