Rezumat Aripi de lut - Robert Laszlo

Robert Laszlo a debutat editorial în anul 2009, la nici 18 ani, cu volumul de versuri „În vid iată viața mea!” (titlu lizibil și că Invidiată viața mea!), iar în primul an de facultate, și-a publicat cel de-al doilea volum de versuri „Somniator- tălmăcitorul de vise”, la editura Dacia din Cluj Napoca.
Citește tot rezumatul cărții Aripi de lut... "Cartea de față, pregătită să ia calea tiparului sub titlul Aripi de lut, pare, însă, a privilegia direcția reflexivă a poeziei, orientată spre mici parabole, efigii ale cugetării, notații cu aer insolit-paradoxal. Unul dintre textele concentrate din sumar vorbește despre „Viața mea goală / Dezbrăcată de trup", poate dintr-un sentiment al singurătății radicale, pe care îl regăsim, în diverse variante, și la alte pagini, ori fiindcă vizează o treaptă de spiritualizare la o vârstă ceva mai mătură. „Multiplele noastre singurătăți" reapar și ele într-un loc, dar se meditează mai mult asupra lor decât sunt trecute în acea carnalitate, deloc sportivă, însă foarte vie din versurile mai... tinere. [...] Poetul știe, cum zice la un început de poem, că „Orb e cuvântul fără de privire", și tocmai această conștiință pune în mișcare multe dintre noile sale texte. Nevoia de încarnare a „ideii" rămâne într-adevăr importanță și se verifică și în versurile reușite din multe pagini, după cum relativa austeritate conceptuală a altora e salvată adesea grație turnurii „manieriste" a desenului cugetării. Eu, unul, l-aș îndemna pe înzestratul autor al acestor poeme să-și (re)aducă aminte mai des de versul bacovian atât de tulburător-actual "- „O, cum omul a devenit concret!" - Ion Pop Fragment din cartea "Aripi de lut" de Robert Laszlo "Vis   E-un luptător Care doarme pe un Stindard. Nu are nicio rană, E uscat și neted Ca la naștere. Un șuvoi i-ar lipsi Și-un țipăt de goarnă Suie pe raze. Iată Visul meu Despre Trezire.    Un plâns   Ucigașul S-a oprit Ca să plângă. Mâinile-i Transpiră Sânge, povara Puțină, Remușcare, Lacrimile lui Se amestecă În ploaia Murdară." Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Aripi de lut?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Aripi de lut și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Aripi de lut scrisă de Robert Laszlo. Aripi de lut a apărut în anul 2016. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2016 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Aripi de lut este editura ECOU TRANSILVAN - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura ECOU TRANSILVAN aici. Cartea Aripi de lut face parte din categoria Poezie. Este o carte subțirică, are numai 95 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Aripi de lut și, de asemenea, sperăm că autorul Robert Laszlo, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.
0 secunde