Leacuri și rețete mănăstirești nr.14 10 februarie 2017-10 aprilie 2017 Vine, vine Primăvara! Da, de-abia o așteptăm! Ea vine cu boarea unui aer călduț, înmiresmat (în vădita contradicție cu „aromă" de frigider a iernii), vine cu ghiocei, cu muguri, cu ierburi proaspete (urzicile, ah, urzicile!), cu toate cele îndelung așteptate.
Dar mai vine cu ceva: cu înfrânarea și asprimea postului. Aici apare mica dilemă — dacă pot ține postul acesta aspru, de 7 săptămâni, când afară „au înnebunit salcâmii"? Răspunsul e simplu: da, îl pot ține. Deoarece postul tocmai la asta mă îmbie: la ceea ce natură acum rodește, la ceea ce crește de sub vălul gros al iernii, la prospețimea în stare pură, nealterată. Imaginați-vă că ar fi fost altul regimul alimentar, pentru această perioadă, în care nu s-ar fi mâncat deloc ierburi, legume și fructe! Să zicem — prin absurd! — că asta putea fi una dintre interdicțiile alimentare... Numai carne, pește, brânză, ouă. Nimic vegetal. Ei bine, de-abia atunci postul ar fi fost ceva imposibil de dus! Deoarece ar fi fost contrar legilor firii, ale naturii, ale ciclurilor vegetale și fiziologice. Pe când așa, Sfinții Părinți au stabilit un post firesc, în perfectă concordanță cu ceea ce natură pregătește, mai bun și mai sănătos, primăvara. Vedeți, postul nu e greu și, mai ales, e... firesc. Firesc după anotimp, firesc după rânduiala firii și necesitățile organismului uman, firesc după perioada liturgică drapată în tristețe, în suferință, în melancolie. Dar și urcușul anevoios este pe măsura atingerii vârfului de lumină, care este Învierea! Așadar, haideți să încercăm, cu toții, să postim. Cât mai mult cu pu-tintă de ce nu? — chiar până la sfârșit. Adică până pe buza mormântului Domnului. De acolo însă ne ridicăm, ne ștergem lacrima și privim în sus. Există Dumnezeu, există bucurie!- Răzvan Bucuroiu
