Orion va rasari

... Imediat  după  Războiul  Judecății,  când  haosul  și radioactivitatea  au pus  stăpânire  pe  întreaga  Uropă, membrii echipajului originar au mutat Ostrovul Ceresc de deasupra Parisului, ducându-l către Tours....
Citește tot rezumatul cărții Orion va rasari... În urma unui război atomic mondial care a devastat Pământul, în lume apare o nouă religie, ai cărei adepți, adoratori ai Geei, sunt ultraecologiști. Eforturile lor oarbe pentru menținerea unei planete curate vor declanșa însă un conflict de proporții cu vizionării care aspiră să ajungă în spațiu folosindu-se de energia nucleară. Lupta se anunță crâncenă, iar războiul final se va purta între Ostrovul Ceresc și enigmaticul Orion. Va reuși Pământul să supraviețuiască și de această dată?   Fragment din romanul "Orion va răsări" de Poul Anderson:   “Ultimele cuvinte ale prietenului său îi readuseră în memorie ultimă întâlnire cu Vanna, cu o zi în urmă. Nu păruse deloc a fi jignită în clipa în care, încălcând normele societății ei, Iern îi luase mâinile într-ale lui și i le sărutase. Cât era de delicată și, cu toate acestea, cât de minunat alcătuită! - Fii binecuvântat, Talence Iern Ferlay, murmurase ea. Să ai parte de fericire, precum meriți. „Aici greșește", își spusese el, fiind străfulgerat de amintirea nelegiuirilor lui din trecut. Ea murmurase o scurtă incantație în limba ei, apoi îi explicase: - N-a fost o rugăciune pentru tine, căci noi nu ne rugăm Geei. A fost o urare făcută din tot sufletul meu, că acea parte a vieții tale care-i aparține să fie desăvârșită. Eu îmi voi aduce mereu aminte de tine, mereu... adăugase ea apoi, renunțând la tonul solemn. Călătorește în pace! Iern îi răspunse lui Plik, iritat: - Vrei să știi de ce? Mă simt ca și cum aș zbura fără să văd, cu toate instrumentele de bord moarte. - E, într-adevăr, neplăcut să te trezești pe neașteptate într-un mit străin. - Poftim? Nu, uite ce e... Recunosc că șederea în Dulua m-a făcut să pun la îndoială multe dintre convingerile mele pe care le credeam de nestrămutat. Nu eram chiar atât de îngust la minte încât să cred că geenii nu pot fi oameni de treabă, luați ca indivizi separați. Am cunoscut și-n Uropa asemenea oameni. Dar ei mi se păreau atunci a fi de partea dușmanului - dintr-o convingere fundamental opusă crezurilor pentru care trăiește Domeniul - și credeam că ei greșesc amarnic! Dar acum, Vanna, cu explicațiile ei răbdătoare, cu însăși firea ei... Iern își ridică spre soare ochii aproape închiși. Privind printre gene, vedea curcubeie minuscule. Ea îi atrăsese atenția asupra unor astfel de mici miracole, îl făcuse să se gândească la ele și să le simtă frumusețea.” Citește mai puțin...