„Farsa lui Lorcenkov poate să nu ne spună multe despre viața din Republica Moldova, dar aruncă o lumină amuzantă asupra nevrozelor naționale, adesea uitate, ale acestei țări.” - Sam Sacks,The Wall Street Journal „Acolo unde curg râuri de lapte și miere este mult mai mult decât doar o serie de episoade comice: romanul izbutește să mențină un echilibru subtil între tragedie și farsă, oferind imaginea unei țări în care forța motrice a acțiunilor oamenilor, chiar și a celor mai caraghioase, o reprezintă mânia și disperarea.” - James Womack,Times Literary Supplement „Vladimir Lorcenkov este un impostor talentat: zugrăvind o viață intensă, pitorească, nebună într-un colț uitat de Dumnezeu al spațiului postsovietic, el se dă uneori, cu abilitate, drept un „Kusturica moldovean”, de fapt însă e mai sumbru, mai necruțător, mai disperat.” - Roman Arbitman, Vedomosti Fragment din romanul "Acolo unde curg râuri de lapte și miere" de Vladimir Lorcenkov: “După ce a stat puțin în apă până la genunchi, privind la fața albă a prietenului, Serafim i-a strâns pentru ultima oară mâna și l-a lăsat pe Vasile să plutească în ultima sa călătorie.
Serafim a legat de mâna lui Lungu cascheta de amiral și i-a părut tare rău că nu are o armă din care să fi putut trage un ultim salut. Se limita la o cuvântare scurtă. — Dragă prietene, începu Serafim emoționat, ținându-l pe Vasile ca să nu-l ia curentul înainte de vreme. În această clipă grea a despărțirii... nu, iese mult prea oficial. Adio, Vasile! Hm. În cele mai bune zile ale sale răposatul... nu, decedatul... Din cauza apei reci, nu se știe de ce, îl dureau foarte tare genunchii. Serafim se gândi puțin, șfichiui aerul cu mâna și spuse din nou: — Am un vis. Dacă Dumnezeu totuși există, aș vrea ca, mai devreme sau mai târziu, să ne adune pe noi toți la un loc. Umiliți și nefericiți, obidiți și săraci. S-o adune și pe soția ta, Măria, pe tine, pe mine, pe moș Tudor din satul Largă, și pe alte trei milioane de moldoveni, ei, dar poate și câțiva țigani, și să ne pună pe partea dreaptă a sa. Și noi să ne uităm unul la altul și să uităm că există durerea pe care am pricinuit-o celor apropiați, și să începem să trăim în rai ca în Italia. Și că după moarte în Italia să primim toți tot ce nu ni s-a dat în timpul vieții în Republica Moldova... După ce a terminat, Serafim trase cu urechea. Râul șuiera dezaprobator. Și chiar un copac frânt de la cotul cel mai apropiat scârțâi cumva nemulțumit. Într-adevăr, rezultase nu cine știe ce cuvânt de despărțire, ci un discurs programatic, își spuse nemulțumit Serafim. Oftând, își făcu cruce și spuse: — Iartă-mă, Vasile, și varianta asta este cam... nu așa cum trebuie. Acum... O să mă gândesc în alt fel... Și așa a încercat el aproape toată ziua să spună cuvintele de despărțire, până n-a mai rezistat nici răposatul și a spus indignat: — Mai Serafim, ce mă ții așa ca un motan de coadă? Fii bărbat! Un, doi, adio, drag prieten, ai fost un tovarăș de nădejde și un bărbat adevărat, trei, patru, și dă drumul trupului în apă! Dând din cap vinovat, Serafim așa și făcu. Și a început să plângă, privind cum trupul lui Vasile dispare după cotul răului. Și a plâns până la Largă, unde a ajuns în seara următoare, în amurgul care plutea așa de întunecat sub cer, de la făclia care ardea la hotarul satului Largă. Când a ajuns mai aproape de ea, Serafim s-a uitat la stâlpul care ardea. Un stâlp uriaș de trei metri înălțime. Era cuprins de pălălaie, sfârâia, săreau scântei din el, grăsime fierbinte, înjurături murdare și blesteme de om încă viu... Sătenii îl ardeau solemn pe moș Tudor.”
Acolo unde curg rauri de lapte si miere
- Autor: Vladimir Lorcenkov
- An apariție: 2017 (vezi top cărți)
- Editura: CARTIER
- Nr. pagini: 184
- Categorie: Literatura Universala
