Trecerea prin perioada adolescenței este dificilă, nu doar pentru copilul care se dezvoltă și devine tânărul adult, dar și pentru părintele extenuat și adesea confuz. Problemele cu care se confruntă adolescenții, în contextul tehnologiei de astăzi, sunt mai ușor de înțeles după ce veți citi această carte scrisă de Allison Havey și Deana Puccio.
În urma unui sondaj efectuat de autoare (prin Proiectul RAP – Raising Awareness and Prevention – Creșterea Gradului de Conștientizare și Prevenție) în rândul a peste 3000 de adolescenți cu vârste cuprinse între 13 și 18 ani, au rezultat următoarele teme de discuție: • Preocuparea numărul unu pentru toți: Examenele, Școală, Temele • Preocuparea numărul doi pentru băieții cu vârste cuprinse între 15-16 ani și 17-18 ani: Sexul • Preocuparea numărul doi pentru băieții în vârstă de 13-14 ani: Imaginea corporală • Preocuparea numărul doi pentru fetele în vârstă de 17-18 ani: Viața socială, Prieteniile • Preocuparea numărul doi pentru fetele cu vârste cuprinse între 13-14 ani și 15-16 ani: Imaginea corporală • Preocuparea numărul trei pentru fetele în vârstă de 17-18 ani și pentru băieții cu vârste între 15-16 ani și 17-18 ani: Viitorul • Preocuparea numărul trei pentru băieții în vârstă de 13-14 ani și fetele în vârstă de 15-16 ani: Viața socială, Prieteniile
