Comisarul si blestemul sangelui

   "Comisarul și blestemul sângelui este un roman atipic și care depășește limitele consacrate ale genului policer. Sergiu Someșan este un prozator experimentat, care a obținut succes în multe specii ale prozei, de la romanul SF și povestirile fantasy până la epica realistă.
Citește tot rezumatul cărții Comisarul si blestemul sangelui... Suspansul menținut cu atenție este însoțit în permanență de umor, bine dozat, și de un remarcabil dar de a crea personaje veridice, din medii sociale foarte diverse. Fundalul social al acțiunii dă consistența unui text excelent, care va avea succes nu doar în România. Tema va interesa numeroși cititori, în măsura în care romanul va fi tradus, așa cum merită." - HORIA GARBU     Sergiu Someșan s-a născut la Reghin în anul 1954. A debutat în 1971 cu poezie și a continuat să scrie mai ales proză. Debutul editorial s-a produs cu un volum de versuri. Începând cu anul 2000 a publicat numeroase volume de proză mai ales proză fantastică și SF. Primul său roman, Apocalisă după Ceaușescu, a apărut în 2012, fiind urmat și de altele de factură thriller, noir, policier.     Fragment din romanul "Comisarul și blestemul sângelui" de Sergiu Someșan:     “CAPITOLUL 20. O vizită nocturnă     După ce s-au întors în România, atât Alina, cât și Ovidiu, au dormit buștean aproape 24 de ore. Cu serviciul nu era nici o problemă. Oficial erau încă în concediu, dar poate c-ar fi fost bine să se pună de acord cât și ce anume să le spună colegilor din brigadă. Sau poate era mai bine să nu le spună nimic... Alina tocmai se gândea să-l sune pe Ovidiu, când telefonul ei țârâi melodios. Era Ovidiu și, după zile întregi în care se tutuiseră, era curioasă cum se vor adresa unul altuia acum că au ajuns din nou acasă.     Dilema i-o rezolvă Ovidiu, care de la primele cuvinte a propus ca măcar atunci când erau singuri, să renunțe la modul protocolar de adresare, mai ales că trecuseră prin atâtea întâmplări împreună. „Ei, la unele nu chiar împreună!” se gândi ea amintindu-și de Bhutan-Beg, ciudata tradiție a regatului pe care tocmai îl vizitaseră.     Cu gândul la îndepărtatul regat, își dădu târziu seama că Ovidiu o întrebase dacă poate veni până la ea și că aștepta încă un răspuns.     — Da... bineînțeles că da, răspunse ea și vru să mai adauge ceva, dar el închisese deja telefonul.     N-a durat mult și a auzit soneria de la intrare. Ovidiu a intrat și-a fost nevoită să-l ajute, pentru că era încărcat ca un Moș Crăciun. Pentru o clipă a sperat că în brațele comisarului erau cadouri pentru ea, dar și-a dar seama repede că toate obiectele erau numai instrumente ajutătoare pentru rezolvarea cazului: un flipchart, câteva blocuri de hârtie, creioane și multe, multe seturi de carîoci colorate.     „Nu-i nimic, s-a gândit ea, cel puțin o să pot desena flori dacă le lasă aici". Când era mică adoră să deseneze floricele pe toate bucățile de hârtie care-i cădeau sub mână.     Ovidiu nu părea să observe starea ei și nici nu pomeni nimic de recent încheiată excursie.     Își scoase geaca cu un aer gânditor, apoi instala flipchart-ul lângă geam. O privi apoi atent și spuse cam pe același ton carel folosea profesorul ei de matematică când încerca să-i explice tainele integralelor.     — Dacă ne gândim bine, n-au fost complet pierdute zilele petrecute în Bhutan. Ne-au dezvăluit ceva: există o substanță care, în contact cu epidermă, poate produce acest ciudat efect de sângerare totală." Citește mai puțin...