Drept international public

    "Ce anume te mâna să scrii o asemenea carte ? Pare o întrebarea retorică dar răspunsul poate fi multiplu sau mai bine spus poate avea mai multe soluții. Pentru un cadru didactic universitar – ceea ce este și cazul subsemnatului – este în primul rând o obligație profesională.
Citește tot rezumatul cărții Drept international public... Predând o anumită materie sau materii didactice înrudite, drept internațional public și derivatele sale [...] este nu numai normal dar și obligatoriu să asiguri [...] suportul de curs respectiv un curs tipărit care să poată garanta studenților tăi posibilitatea aprofundării celor expuse la cursul vorbit. În același timp, redactarea unui asemenea curs scris este și o obligație morală apreciem noi pentru că trebuie să pui la dispoziția acelorași studenți posibilitatea de a face comparații între propriile tale teze și opinii științifice exprimate de alți autori și specialiști, asemănătoare sau dimpotrivă diferite și chiar opuse, în scopul unei selecții conștiente, bazate pe argumente științifice valide. În acest context apreciem că asigurarea unui studiu pe care l-am numi unidirecțional, al opiniilor unui singur dascăl – și acesta tocmai cel cu care vei da examene – duce la restrângerea posibilității studentului pentru o pregătire adecvată, complexă și care să asigure dezvoltarea plenară a acestui student pentru a deveni un bun specialist.     [...]     Revenind la argumentele care fac în opinia noastră necesar studiul dreptului internațional public, dorim să evidențiem actualitatea sa și rolul tot mai important pe care îl joacă în lumea contemporană. Legalitatea internațională nu poate fi abordată înafara dreptului internațional public, al activității internaționale a statelor ca fiind o activitate care se comensurează și armonizează cu principiile și normele dreptului internațional public. Nu se mai poate accepta ca un stat, oricât de puternic ar fi el militar sau economic, să acționeze cu de la sine putere, încălcând în mod flagrant aceste norme. Actualitatea acestui domeniu este relevantă și din perspectiva statului roman. Așa cum se cunoaște, România a beneficiat de rolul pozitiv al dreptului internațional public, de exemplu, prin recurgerea la Curtea Internațională de Justiție de la Haga, în vederea transării diferendului pe care îl avea cu Ucraina în ceea ce privește delimitarea zonei economice exclusive din Marea Neagră. Având în vedere aceste argumente, apreciem că prezența lucrare este menită în primul rând celor preocupați de studiul dreptului internațional public – studenți dar și cadre didactice – dar și altor categorii de persoane preocupate de acest domeniu, de domeniul relațiilor internaționale în general. Am încercat pe măsura posibilului să ne limităm la domeniul strict al dreptului, tentația de a divagă în relațiile internaționale, în domeniul politicii internaționale fiind mereu prezentă. În ce măsură am reușit acest lucru rămâne la aprecierea cititorului. În aceeași măsură, dacă am reușit să aducem ceva nou, sau am dat o apreciere inedita unor aspecte poate disputate în literatura juridică de specialitate, poate fi un plus pentru acest demers pe care l-am făcut cu toată plăcerea pe care ți-o oferă un exercițiu intelectual de asemenea amploare.     Prezența ediție a doua a lucrării noastre prezintă unele completări față de ediția inițială fiind mai extinsă atât din punctul de vedere al volumului informațiilor cât și al bibliografiei utilizate. Pentru a nu „sparge” cursivitatea expunerii, am recurs la trecerea trimiterilor bibliografice la finele lucrării." - Ștefan Herchi     Fragment din volumul "Drept internațional public" de Ștefan Herchi:     “2. Războiul ca și instituție de drept     Așa cum am menționat mai sus, de-a lungul celor circa 5.000 de ani atestați istoric, omenirea a fost mai mult în stare de război decât de pace. Ca atare nu este întâmplător că această instituție a fost atent studiată și reglementată, întâi pe cale cutumiară iar ulterior prin norme juridice cuprinse în tratate și convenții internaționale. Că această instituție este în permanență dezvoltare este atestat și de faptul că unele acte teroriste cum au fost cele care au lovit Statele Unite ale Americii, au fost incluse în categoria actelor de război. Mai mult, atât literatura juridică cât și normele dreptului internațional permit, tocmai în scopul prevenirii izbucnirii războaielor, posibilitatea luării unor măsuri preventive cum sunt retorsiunea, embargoul și blocada maritimă. Nu putem să trecem peste aceste aspecte fără a menționa tratatul intrat în conștiința lumii ca și pactul Briand-Kellogg care practic, este primul act internațional care definind agresorul, scoate războiul înafara legii ca și mijloc de soluționare a diferendelor internaționale.     Ca și noțiuni cu care operăm în acest domeniu trebuie să menționăm în primul rând declarația de război ca fiind un act prin care un stat își manifestă în mod neîndoios intenția de a înceta relațiile de pace cu una sau mai multe state și de a recurge la mijloace violente, de regulă militare. Acest avertisment, conform celei de-a treia Convenții de la Haga din 1907 trebuie să aibă un caracter formal, clar și neechivoc, chiar dacă doctrina de drept engleză nu recunoaște această instituție. Efectele acestei declarații de război sunt clare respectiv încetarea relațiilor de pace și trecerea la o stare conflictuală chiar dacă nu imediat cu manifestări militare efective sub forma unor confruntări ale forțelor armate.     O categorie juridică demnă de menționat este cea a beligeranților. Pentru că reprezentanții unei puteri angrenate într-un conflict militar să beneficieze de drepturile cuvenite beligeranților ei trebuie să întrunească cumulativ mai multe condiții. În primul rând ei trebuie să facă parte dintr-o structură organizată aflată sub comanda unei persoane responsabile — conducător militar. În al doilea rând, aceste persoane trebuie să poate un semn distinctiv care să ateste apartenența la una dintre părțile aflate în conflict. Și nu în ultimul rând, trebuie să poarte armele la vedere. Se mai cere și existența unei uniforme care are același rol și semnul distinctiv — insigna, etc. — dar lipsa ei nu constituie o cauză de excludere dacă celelalte condiții sunt îndeplinite. În sfârșit trebuie ca aceste persoane să respecte în executarea misiunilor de luptă, normele și regulamentele de purtare a războiului prevăzute de convențiile internaționale și principiile dreptului internațional public." Citește mai puțin...