Agentia de parinti

    Barry Bennett urăște că îl cheamă Barry. De fapt, asta e pe locul 2 în lista chestiilor pentru care își învinovățește părinții, după locul 1: „Sunt plictisitori”. Dar există o lume în care părinții nu au, pur și simplu, copii.
Citește tot rezumatul cărții Agentia de parinti... Asta e mult prea aleatoriu. În schimb, copiilor li se permite să-și aleagă părinții. Pentru Barry, lumea asta pare raiul pe pământ. Doar că va descoperi că lucrurile nu sunt atât de simple...     Genial de amuzant și captivant, romanul Agenția de Părinți este o poveste grozavă despre dorințele care se transformă în realitate, perfectă pentru orice copil – și pentru copilul din fiecare adult.     DAVID BADDIEL este scriitor și umorist britanic. Agenția de Părinți a fost primul său roman pentru copii și, în scurtă vreme de la lansare, a ajuns bestseller. Romanul este ilustrat de talentatul Jim Field, laureat al „Roald Dahl Funny Prize”.      Fragment din volumul "Agenția de părinți" de David Baddiel:     “— Așadar... primele două perechi de părinți s-au dus, cum s-ar spune, a zis Șeful. Care dintre Rader-Wellorff și Vlassorina a rămas, știi tu, pe lista de candidați?     — Listă de candidați? a întrebat Barry.     — Ca să devină părinții tăi permanenți... Sunt încă în cursă? Care ar fi șansele lor?     Barry și Entitățile Secretariale se aflau din nou în biroul Șefului. Șeful întorsese deja cea de-a treia Nisiparniță-de-24-de-ore, cea verde. Toți patru au privit, tăcuți, cum cad primele fire de nisip.     Barry nu știa mare lucru despre probabilitați, cu excepția momentelor când se uita cu tata la fotbal la TV și, la pauză, apărea capul enorm al comentatorului cu accent londonez, care spunea ceva de genul: „Chelsea are șanse de 11-2 să câștige cu 3 la 1!". Barry nu înțelegea ce înseamnă asta de fapt, deși tata paria uneori bani, bazându-se pe sugestiile date de capul comentatorului cu accent, dar pierdea aproape de fiecare dată.     — Nu știu, a zis Barry. Nu foarte bune. Familia Rader-Wellorff, vreo cinci milioane la unu. Și Vlasșorină, cam de două ori pe atât.     Șeful părea șocat – de data asta ambele sprâncene i se ridicaseră, dar nu în maniera James Bond, care sugerează „dă-sunt-inteligent-și-agil", ci doar cu un sens cât se poate de clar: „Serios?!".     — Notează, Secretara Unu, a zis Secretara Doi.     — Notez a...     — Nu, nu notă, a spus Șeful.      Acum a venit rândul Entitățile Secretariale să pară șocate.     — Mai bine nu notă, a repetat el.     A urmat o pauză ciudată. ES au lăsat carnețelele deoparte.     Șeful s-a întors spre Barry.     — Așadar, Barry, ți-au mai rămas trei perechi de părinți în pachet. Cum ai vrea să fie următoarea pereche?     Barry și-a scos lista din buzunar. Era zdrențuită și murdară și ajunsese atât de mototolită, încât îi era greu să o citească. Dar încă era suficient de clară (și oricum o știa pe de rost) încât să citească Punctul 3: “Sunt mereu obosiți".     — În formă, a zis el. Aș vrea niște părinți foarte în formă și puternici, vă rog. Aș vrea părinți care nu obosesc niciodată.” Citește mai puțin...