Trilogia Genezei vol. 2 AR URMA PE ORICINE I-AR DUCE DEPARTE DE CEL PREAÎNALT DAR MARELE LOR REGE ARE PICIOARE DE LUT ȘI ÎI CONDUCE SPRE NIMICIRE „Keren își auzea propria răsuflare gâfâită și zgomotoasă.
Silindu-se să-și înăbușe zgomotele, își acoperi gura cu palmele. Liniștește-te, își spuse. Ah, Preaînalte, Te rog să mă izbăvești și pe mine, așa cum ai izbăvit-o pe mama-Annah.” Nimrod este hotărât să se folosească de Sharah și Keren, strănepoatele lui Sem și Annah, mânat de ambiția lui de a-L sfida pe Cel Preaînalt. Sharah nu se dă în lături de la nimic, însă Keren nu poate fi ademenită chiar atât de ușor. Cel ce ține cerurile pe umeri repoveștește episodul biblic despre Turnul Babel. Marele Vânător, regele Nimrod, pretinde că va izbăvi omenirea de sub judecata lui Dumnezeu, dar libertatea promisă de el se dovedește o himeră, căci îi va subjuga pe oameni și îi va face robii unor zei falși. Keren trebuie să își pună viața în primejdie ca să-l înfrunte pe Marele Rege și tirania lui.
