Oglinda aburita

Oglinda aburită. Eseuri conversaționale Textele din culegerea de față sunt un rezultat al coabitării poetului cu presă. Ai o rubrică, un spațiu determinat, ești în mod firesc tentat să-l folosești ca pe o oglindă.
Citește tot rezumatul cărții Oglinda aburita... Și, ca în orice oglindă, ai libertatea privirii (a temelor) și obligativitatea dimensiunilor. Numai că, în cazul nostru, avem de-a face cu o oglindă aburită. Pe pânză de abur ce acoperă suprafața oglinzii „poetul desenează cu degetul tot ce-i trece prin minte". Însă, de la o vreme, din spatele liniilor apare, fragmentar la început, apoi tot mai limpede, propriul lui chip. Altfel spus, „desenatorul" Ion Mureșan folosește prilejul ca să ne împărtășească viziunea lui asupra lumii. A făcut asta și prin poezie, a constatat, mai mult ca sigur, că nu suntem la înălțimea de înțelegere necesară și s-a decis să „schimbe foaia". Mi-am simțit în câteva texte prezentă, mi-am găsit chiar numele, le-am găsit și pe ale unor prieteni comuni, numele altor persoane pe care nu le cunosc, dar care de bună seamă există, și mi-am spus: Ia te uită în ce lume miraculoasă trăim! - Alexandru Vlad Dacă ar fi să caracterizez în câteva cuvinte "Oglinda aburită" a lui Ion Mureșan, aș spune că este o carte efervescentă sau, parafrazând celebrul titlu al unei cărți de Boris Vian, un eșantion consistent din spuma zilelor poetului. - Alexandru Vlad Fragment din carte: "Tom Degetel atacă Fiica mea cea mică este o fană a lui Woody, ciocănitoarea buclucașă, și mai nou a lui Tweety, puișorul galben cu obrăjori bucălați. Dacă îl mai adaug și pe șoricelul Jerry, meniul de ființe mici și incomode e complet. Se conturează portretul unui Tom Degetel nărăvaș. Din pricina smiorcăiturilor, am cedat ades unul dintre drepturile fundamentale ale adultului, „dreptul la telecomandă", și, vrând-nevrând, mi-am îmbogățit cunoștințele cu năzbâtiile piticaniilor. Fiecare dintre personajele amintite pare a avea în răniță un baston de mareșal. Mi-a fost dat să văd dulăi, urși, lei, hipopotami, elefanți etc. căindu-se amarnic pentru că și-au pus mintea cu ăia mici, dar iuți la mânie și răzbunători nevoie mare. Dacă stau și mă gândesc, nu este exclus ca fiică-mea să încerce să-mi transmită, cu eleganță, un avertisment. Ei bine, Woody, Tweety și cu Jerry au o influență mai mare decât s-ar crede. Am impresia că au devenit modele de strategie politică pentru țările care li se aseamănă: mici, sărace și năbădăioase. Acum ceva timp, am citit într-un ziar o veste care m-a înduioșat. Un tribunal din Iugoslavia i-a amnistiat pe inculpații Bill Clinton, Tony Blair, Jacques Chirac, Kofi Annan, Madeleine Albright, toți condamnați la pedepse grele pentru crime de război. Câte nopți albe nu vor fi făcut inculpații, câte griji, câte cheltuieli cu avocații. Se și vedeau într-o „închisoare de maximă securitate" undeva pe malurile Dunării, prin Banatul sârbesc, unde drepturile omului sunt respectate mai după ureche. Dar, cu ocazia zilei de naștere a lui Tweety, au fost iertați. Ce ușurare! Și Jerry, în varianta roșu, galben și albastru, s-a afirmat pe canalele agențiilor de știri. Îmi vine în minte ziua când Parlamentul României a spus un „NU HOTĂRÂT" clonării ființei umane. E bine că s-a dat hotărârea deputaților. Cum e romanul întreprinzător, numai ce te trezești că se ascunde în șură și, când iese din fân, iese ca o cloșcă, cu vreo zece copii după el. Ar fi o grea lovitură dată rolului Mariei în istorie. Și — Doamne ferește! — dacă lui Ion îi trece prin cap să cloneze copiii vecinului? Acum, că am scăpat de grijile cele mari, restul e floare la ureche. " Citește mai puțin...