Club 70

Cartea Mirunei Runcan relatează, cu șarm, un dublu naufragiu. Pe de o parte, unul al constrângerilor profesionale impuse unui grup de tineri ingineri, grup care își propusese încă din facultate dezvoltarea unui proiect industrial, oprit de directivele partidului unic prin evitarea achizițiilor de echipamente din Occident.
Citește tot rezumatul cărții Club 70... Pe de altă parte, un eșec în plan personal și familial, identificat în încercările disperate ale personajelor de a se salva. Între documentele cele mai credibile (sintetic realizate), aduse ca argumente literare de recuperare istorică (fragmente de jurnal, un corpus consistent de scrisori, fragmente din ședințele COM, secretariat interinstituțional), vocea naratoarei, strunită excelent pentru expunerea efectului de imagine, aproape că este sugrumată de amplitudinea politică a epocii, prefigurând destinul sinuos al apariției acestui roman document.     Fragment din volumul "Club 70 (retro)" de Miruna Runcan:     “Noaptea, povestea...     ...al naibii picior, cum mă mai înjunghie el pe mine... Cică se sudează la loc... zic doctorii minciuni... Poate când ești tânăr... da eu tot nu cred că se poate face cum a fost... un os rupt e un os rupt... Nu mai e zdravăn, e ca un vas spart și lipit: sună a gol, chiar dacă nu se vede... Cum dau de un pic de frig, cum începe să se schimbe vremea, asta e... începe să zbârnâie, de parcă mi-ar turna plumb topit... Sfâar... Așa, surd... Sfâar... Degeaba te ungi cu toate alifiile, degeaba ei tu pastile și iar pastile... Madam Haidu, cu aspirină... Ce-o fi făcând madam Haidu? Dac-o mai fi trăind, Doamne ferește, ca de atâta vreme, de atâtea luni... sau ani...?! Cică să iei aspirină cu iaurt... Și parcă avea totuși oarecare efect... da' n-am mai luat de mult aspirină... Aspirină te transpiră. E periculos să ieși afară... Odată faci pleumonie... Ca Maxim... Nu tot așa?... Și se ținea bine, slavă Domnului, bătea de obzeci, da' n-ai fi zis, arată ca un taur... A ieșit să dea zăpada din curte, s-a încins, a mai schimbat o vorbă-două cu alde Roșu-Parașută, deputatu'... Și a doua zi, gata! A dat în pleumonie... Nu știa din ce i s-a tras... Despina, săracă, se dădea de ceasu' morții pe lângă el, ca să-l facă ceaiuri, ca să-i dea penicilină... Ce mai penicilină, la obzeci de ani? S-a dus... în câteva zile s-a dus... Asta e! Trebui' să ai grijă... La vârsta asta degeaba te vitejești, degeaba vrei să fii grozav... Te răstoarnă     și-un vânticel... Păcat de el, era om în putere... A lăsat-o pe trapădița aia singură... Care niciun lemn n-a avut putere să taie, toată viața... Ce-o fi făcând ea acuma, cu casa pustie, vai de capu' ei...?! El le făcea pe toate și ea era mereu văitată și bolnavă... de când o știu... Și uite, soarta! Alege pe alte drumuri, nu cum le crezi tu... Iacă, prăpăd, cum îmi vin mie în cap numai chestii de la București!... m-o fi luat doru și nu știu... degeaba, locu tău e locu tău, la bătrânețe nu te mai poți muta așa, floare la ureche..." Citește mai puțin...