Obstacolul este calea

Există o infinitate de cărți despre cum să ajungi la succes, însă nici una nu ne învață cum să depășim un eșec, cum să privim obstacolele, cum să ne raportăm la ele și, mai ales, cum să le folosim să devenim mai buni DATORITĂ lor.
Citește tot rezumatul cărții Obstacolul este calea... Depășirea obstacolelor este o disciplină în trei pași învățată de la filozofii stoici, explicată aici de Ryan Holiday , om de marketing și antreprenor de succes, prin exemplul unor oameni celebri. De la Thomas Edison, Margaret Thatcher, Steve Jobs sau Barack Obama. Totul începe prin cum privim anumite probleme, atitudinea sau abordarea noastră. Învață de la Seneca, Epictet și Marcus Aurelius cele trei discipline : Percepția • Acțiunea • Voință Fragment din carte: "Rubin „Uraganul" Carter, un boxer de top la categoria mijlocie, ajuns la apogeul carierei pe la mijlocul anilor 1960, a fost acuzat pe nedrept de o crimă oribilă pe care nu o comisese: triplu homicid. A mers la proces, iar o decizie părtinitoare i-a stabilit verdictul: închisoare pe timp de trei vieți. A fost momentul unei prăbușiri amețitoare de la înălțimea faimei și succesului pe care le avea. Carter s-a prezentat la închisoare într-un costum scump, croit cu atenție, purtând un inel cu diamant de 5 000 de dolari și un ceas de aur. Și uite așa, așteptând să intre în rândul deținuților, a cerut să vorbească direct cu cineva din partea conducerii. Privind directorul fix în ochi, Carter i-a informat pe el și pe gardieni că nu va preda acel ultim lucru pe care îl mai are în posesie: pe el însuși. În remarcabila lui declarație, le-a spus, mai pe larg, astfel: „Știu că nu aveți niciun amestec în nedreptatea care m-a adus în închisoare, așa că rămân de bunăvoie aici până voi fi eliberat. Dar nu voi fi tratat, în nicio împrejurare, precum un pușcăriaș — pentru că nu sunt și nu voi fi niciodată lipsit de putere". În loc să clacheze — așa cum ar fi făcut mulți — Carter a renunțat să-și predea libertațile care îi erau înnăscute: atitudinea, certitudinile, opțiunile. Chiar dacă era aruncat în închisoare sau în izolare, Carter a subliniat că încă are opțiuni, opțiuni care nu îi pot fi luate, așa cum îi poate fi luată libertatea fizică. Era mânios pe ceea ce i se întâmplase? Desigur. Era furios. Dar, înțelegând că furia nu era constructivă, a refuzat să devină o victimă a acesteia. A refuzat să cedeze, să se milogească sau să dispere. Nu va purta uniforma specifică închisorii, nu va mânca hrana de pușcăriaș, nu va primi vizite, nu va avea audieri pentru eliberare condiționată, nu va lucra în detenție pentru a-și reduce pedeapsa. Și nu va fi atins. Nimeni nu va ridica mâna spre el fără să primească un răspuns pe măsură. Toate acestea aveau un scop. Fiecare strop de energie trebuia folosit în folosul rezolvării juridice a cazului. Orice minut a fost folosit pentru a citi — mai ales cărți din domeniile juridic, filozofic și istoric. Cei care l-au condamnat nu i-au distrus viața — doar l-au pus într-un loc în care nu merită să fie și în care nu intenționa să rămână. Vă învăța, va citi și va consuma timpul pe ceva cu folos. Va părăsi închisoarea nu doar ca un om liber, ci mai bun decât era. A durat 19 ani și a fost nevoie de două procese pentru a întoarce verdictul inițial, dar atunci când Carter a ieșit pe poarta închisorii, și-a reluat viața. Fără un proces civil pentru a primi despăgubiri, pentru că, de fapt, Carter nu a pretins nici măcar să i se ceară scuze din partea Curții. Pentru el, asta ar fi însemnat că decizia greșită i-ar fi luat ceva din ceea ce simțea că îi aparține. Tocmai o asemenea situație nu a fost niciodată în opțiunile lui, nici măcar în cele mai întunecate unghere ale gândurilor lui. A făcut o alegere: poate că nu eu am dorit să se întâmple astfel, dar eu decid cum mă va afecta. Nimeni altcineva nu are acest drept. " Citește mai puțin...