Scrisori 1925-1975 Ed. 2017

    În filozofia sa, care s-a impus printr-o terminologie cu totul originală și prin crearea unor concepte mereu inedite, Martin Heidegger a omis constant și în mod intenționat cuvântul „iubire“ – deși discursul său filozofic avea ca principal obiect, mai cu seamă în perioada de tinerețe, „ființă umană“ (Dasein) și tot ce ține de ea.
Citește tot rezumatul cărții Scrisori 1925-1975 Ed. 2017...     În scrisorile către Hannah Arendt, publicate în volumul de față, acest cuvânt intră în prim-plan și este rostit cu toată tăria, dezvăluind „prea-omenescul“ impetuos al filozofului. Iubirea devine dintr-odată mai mult decât un simplu cuvânt, devine o forță „daimonică“, incontrolabilul însuși. „Daimonicul m-a izbit din plin“, spune Heidegger într-una dintre primele sale scrisori, la câteva zile după ce are loc prima întâlnire cu Hannah.     Și totuși, chiar aici, în aceste epistole înflăcărate de iubire, sunt reluate și puse tot mai direct marile întrebări filozofice despre om și despre jocul periculos pe care acesta încearcă, de fiecare dată, să-l joace cu istoria. Textele de față dau mărturie despre istoria unei iubiri strâns legate de istoria secolului XX, din inima căruia, cu tot patosul său interogativ – și lăsând deoparte orice „cod filozofic“ –, Martin Heidegger se întreabă: „Oare prin ce iaduri trebuie să mai treacă omul până să înțeleagă că nu el se face pe sine?“     „Filozofia are, așadar, voie să pătrundă într-un discurs amoros și să contribuie la alcătuirea lui (pasaje întregi din declarațiile făcute «domnișoarei Arendt» sunt scrise în cel mai crâncen «cod heideggerian»), în vreme ce amorul dă rău într-un discurs filozofic și trebuie, în consecință, ignorat. Dar de ce?“ (GABRIEL LIICEANU)     Fragment din volumul "Scrisori 1925-1975" de Hannah Arendt și Martin Heidegger:     ”81. Martin Heidegger către Hannah Arendt. Freiburg, 15 dec. 1952     Hannah,     Iată că salutările care trebuiau să-ți ajungă de ziua ta sosesc abia acum, ca urări de Crăciun. În grabă dinaintea plecării la Messkirch pentru o mai lungă perioadă de lucru, ți-am trimis din greșeală un caiet care îmi era destinat mie; nici sublinierile nu-mi aparțin. De aceea te rog sa, mi-l trimiți cu prima ocazie prin poștă, ca imprimat.     Între timp, transcrierea cursului meu din semestrul de vară 1935, „Introducere în metafizică”, a fost dată la tipar. Ea va apărea separat la Niemeyer în primăvară — odată cu „Ființa și timp”, care a fost retipărit într-o ediție nouă, dar neschimbată — ca un fel de introducere care, în același timp, face vizibil ceva din drumul parcurs între „Ființă și timp” și „Holzwege / Cărări ce nu duc nicăieri”. Acum sunt pe cale să pregătesc pentru tipar cursul de vară, „Was heisst Denken?/Ce înseamnă a gândi?,” la care ai asistat și tu câteva ore. Atunci am prezentat doar parțial, în încheierea cursului, interpretarea la Parmenide, care era dificilă și va apărea integral în textul tipărit. Am senzația că m-am apropiat din nou de aceste lucruri. Într-adevăr, sunt inepuizabile. Cu toate astea, e greu să poți menține vie și prezenta această bogăție simplă, în ziua de astăzi, cu reprezentările mentale care predomină acum.     La începutul lui octombrie am ținut o conferință despre Georg Trakl la Buhlerhohe, la cererea expresă a profesorului Stroomann, care împlinea 65 de ani. Domnul von Ficker, editorul ziarului Brenner, prietenul și protectorul lui Trakl, era și el de față. A fost o întâlnire plăcută. M-am simțit din nou în anul 1912, când, student fiind, citeam Brenner în sala de lectură a Universității din Freiburg și am dat, pentru prima oară, peste poemele lui Trakl — care, de atunci, nu m-au mai părăsit niciodată. Conferința (o discuție asupra poemului) urmează să apară la primăvară.” Citește mai puțin...