Inima mea si alte gauri negre

    Aysel, o adolescentă de șaisprezece ani pasionată de fizică, este obsedată să-și planifice sinuciderea. Cu o mamă care nici nu o poate privi fără să se cutremure, colegi răutăcioși și un tată a cărui crimă a dat peste cap micul oraș, Aysel este pregătită să-și transforme „energia potențială” în neant.
Citește tot rezumatul cărții Inima mea si alte gauri negre...     Este doar o problemă, însă: Aysel nu e convinsă că are curajul s-o facă singură. Dar odată ce descoperă un site cu o secțiune care se cheamă Parteneri pentru Sinucidere, Aysel crede că a găsit soluția: un adolescent cu pseudonimul FrozenRobot (aka Roman), bântuit de o tragedie de familie, își caută și el partener.     Deși Aysel și Roman nu au nimic în comun, în scurt timp ajung să-și găsească fiecare locul în viața distrusă a celuilalt. Pe măsură ce planul lor de sinucidere începe să capete contur, Aysel se întreabă dacă într-adevăr vrea să meargă până la capăt. În cele din urmă, ea trebuie să aleagă între dorința de a muri și încercarea de a-l convinge pe Roman să trăiască, pentru a-și descoperi „energia potențială” împreună. Numai că Roman ar putea să nu se lase convins.     Fragment din romanul "Inima mea și alte găuri negre" de Jasmine Warga:     „Se freacă la ochi și cască. Aparent, FrozenRobot nu funcționează prea bine diminețile. Nu sunt sigură la ce oră vom merge să ne sinucidem, dar îmi notez în minte să nu care cumva să sărim de pe stâncă mai devreme de 9 dimineață.     — Infracțiunea unu: te-ai dat cu prea mult deodorant.     Se afundă în scaun, lăsându-și capul pe spătar.     — Nu m-am dat deloc cu deodorant.     — Mă rog, cu ce te-oi fi dat. Mirosi ca un brad de Crăciun.     Își miroase tricoul, trăgând de el.     — În fine... Și a două infracțiune?     Strâng volanul mai tare.     — A doua. Asta e mai gravă.     — De asta mergem noi acuma la închisoare? Câți ani am primit ca sentința? Îmi pare rău să te dezamăgesc, dar nu cred că voi mai fi mult prin preajmă ca s-o ispășesc...     Ignor sarcasmul lui.     — M-ai făcut să am o întâlnire plină de sentimentalisme cu maică-ta. La naiba. Încă o întâlnire din asta, de parcă primele nu au fost de ajuns. În mod clar, ar trebui să faci închisoare pentru asta.     — Sentimentalisme?     Roman se întoarce să mă privească. Nu sunt obișnuita să mai am pe cineva în mașină. Mereu uit cât de micuță este, cât de mică pare când cineva de pe scaunul pasagerului se apleacă spre tine, când conduci. Dacă mi-aș întoarce și eu obrazul, ne-am atinge fetele. Mă trag cât pot mai departe de el și îmi sucesc gâtul să privesc pe geamul meu.     — Da, sentimentalisme.     Îmi îndrept spatele, ca să pot să mă uit la drum, în față. Nu e ca și cum aș putea conduce până la închisoare ținând capul îndreptat în partea opusă celei în care stă el.     — Și nu te preface că nu știi despre ce vorbesc. Mi se frânge inima să fiu în preajma ei. E atât de amabilă.     Pufnește pe nas și scutură din cap.     — Chiar nu o știi pe maică-mea.” Citește mai puțin...