Cine este Iepurică Drăgălașă? Ei bine, este o iepurică blândă, iubitoare și tare drăguță! Pentru ea, fiecare zi înseamnă o nouă aventură. Învața să se iubească pe sine, apoi le spune o poveste prietenilor...
Însă trebuie să citiți această carte, dacă vreți să aflați mai multe. Fragment din cartea "Iepurică Drăgălașă" de Charles Ghigna și Jacqueline East: „Iepurica Drăgălașă și părinții ei țopăiră iar spre apă. Tatăl rula hârtia cu cele două mesaje, apoi o puse iar în sticlă. Puse dopul și după aceea îi întinse sticla Iepuricăi. Ea aștepta până ce văzu un val mare venind să ude malul. Când acesta se pregătea să se rostogolească înapoi, aruncă sticla în apă. O privi săltând, când ieșind la suprafață, când scufundându-se, în timp ce plutea departe. - La revedere! zise Iepurica Drăgălașă, fluturând din lăbuță. În noaptea aceea, Iepurica Drăgălașă adormi cu gândul la ziua pe care și-o petrecuse pe plajă. Se gândea la sticlă ce venise tocmai din Mexic și se întreba cât de departe va ajunge cu noul ei mesaj înăuntru. Iepurică visă că, într-o zi, să călătorească prin lumea întreagă, întocmai ca acea frumoasă sticlă verde.”
