Gilceava dracului cu lumea

    Nucleul acestui mic volum este mai vechiul meu eseu intitulat chiar „Gîlceava dracului cu lumea”, apărut pentru prima oară integral în volumul „Spiritul dreptei. Între tradiție și actualitate” (Editura Anastasia, București, 1997, pp.
Citește tot rezumatul cărții Gilceava dracului cu lumea... 44-65), apoi și în diferite alte contexte, ca de pildă în revista lunară „Lumea credinței” (din decembrie 2003 pînă în septembrie 2004), cu mici revizuiri și adaosuri succesive. În vederea primei editări într-un volum separat (Nemira, 2005), eseul a fost restructurat și substanțial adăugit, atît în corpul textului, cît mai ales în notele de subsol. Noua ediție (2017) aduce alte cîteva revizuiri și adaosuri (inclusiv un subcapitol nou – „Intermezzo: Luciferismul în țara lui Caragiale” – și trei texte suplimentare în „Addenda”: „Luciferismul de larg consum”, „Cazul Tanacu” și „Remember: tragedia de la «Colectiv»”).     Am căutat să ofer cititorului interesat o informație bogată și corectă, cu comentarii minimale și într-un stil mai degrabă colocvial, mai cu seamă că mi-am ales că principală călăuză chiar limba română, cu savorile ei miezoase, din păcate astăzi folosită tot mai elementar și înțeleasă tot mai superficial. Nu mi-am propus să spun lucruri noi, ci mai degrabă să amintesc lucruri uitate, supunîndu-le provocator conștiinței publice curente (care de multe ori pierde esențialul și ignora că l-a pierdut), dar și conștiințelor mai sofisticate, pe care însă „contextul” le va fi împiedicat să se apropie ceva mai atent de o asemenea problematică.     Desigur, n-am acoperit decît o parte – pe care am socotit-o însă cea mai însemnată – din vasta „harta” a Răului. N-am luat în discuție, de pildă, decît principalele denumiri și ipostaze ale diavolului, ocolind, între altele, entitățile malefice secundare, de origine precreștină (și adeseori neîncreștinate), ce populează natura în mitologia folclorică, sau se află în legătură cu lumea morților (pentru acestea, a se vedea, de pildă, bună sinteză a etnologului Romulus Vulcănescu, în volumul „Mitologie romană”, Editura Academiei, București, 1985, Partea III, mai ales cap. „Daimonologia”, sau contribuțiile unor folcloriști mai vechi, ca Simion Fl. Marian sau Tudor Pamfile, în mare parte reeditate după 1989).     Materia m-a obligat la o interdisciplinaritate principială, cu mult recurs la lingvistică, folcloristică și istoria literaturii, dar firul călăuzitor a rămas pînă la capăt cel teologic, cu accent discret pe latura morală și pedagogică.     Dacă ținem seama de arhaismul semantic „a pedepsi” = „a învăța”, am vrut „să ne pedepsim” puțin întru dracul, ca să nu ne lăsăm prea lesne „pedepsiți” de el... - Răzvan Codrescu Citește mai puțin...