De ce am devenit politist

M-am născut la Piatra Neamț într-o zi de aprilie 1975. Până în 1994, când am plecat la București, am trăit printre moldovenii mei dragi, unde am învățat că vorba dulce mult aduce și că cinstea și omenia sunt cele două caracteristici principale ale unui om.
Citește tot rezumatul cărții De ce am devenit politist...   După ce am încheiat studiile la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, am urmat cursurile de Management Public European și Cursul de Pregătire pentru Misiuni Internaționale. Am participat apoi la trei misiuni ale ONU și UE în Kosovo și o misiune a UE în Sudanul de Sud. În prezent, am revenit în România unde lucrez la I.G.P.R. – Direcția Rutieră.   De-a lungul timpului, în misiunile din țară și de peste hotare, în urma colaborărilor cu polițiile altor țări, precum și trăind experiențele propriei mele vieți, am învățat foarte multe. Am adunat toate acestea într-un sertar al minții, cu gândul că, în timp, să le aștern pe hârtie și să le împărtășesc cu toți cei care vor avea timpul și bunăvoința de a le citi. Fragment din carte: "Un nume urât din tot sufletul de toți cei care au fost studenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza". Cine îmi spune că a iubit locul acela cred că are urgența nevoie de un drum la psihiatru. Dus! Dar, să le luăm pe rând, așa cum mă ajuta memoria (mă iertați dar, cu cât îmbătrânești, te cam lasă, nenorocită: începi prin a căuta ochelarii de pe nas, cheile din mână, intri într-o încăpere și te oprești mirat că nu mai știi de ce te-ai dus acolo, pleci la muncă la costum și cravata dar cu slapi în picioare, mă rog, chestii din astea faine de tot). Buuun, am divagat și nu e bine: revenim la oile noastre. Deșteptarea la ora 6.00 (poate că, de atunci am început să urăsc ora 6.00 dimineața... adică, să ne înțelegem bine, pot sta treaz până la ora respectivă cu plăcere dar, dacă pun ceasul să sune la 6, duc o bătălie majoră cu mine să mă extrag din pat). O gașcă de puștani amețiți călcându-se pe picioare, vacarm, urlete, țipete, totul să fie fain de tot. Locotenentul, săracul, se dădea de ceasul morții să ne adune într-un fel, pe toți: ne înghesuiam ca niște curci bete, lovindu-ne unii pe alții ys scrâșnind din dinți. Într-un final, ne adunăm în fața pavilionului într-o formație, relativă, după care locotenentul ne spune că trebuie să fie numit un înlocuitor la comanda plutonului, dar cum nici un dintre noi nu făcuse armata, anunță cu glas cam șovăitor că trebuie să asculte de studentul Bărbieru. Na-ți-o franță că ți-am dres-o: acum eram și șef peste douăzeci de puști mai amețiți ca mine. Te joci cu destinul?  Plecăm spre masa de dimineață. Eh, uite, aici am vrut să ajung... micul dejun era fain de tot, ceaiul chiar era colorat cum se cuvine și culmea, avea gust fain, iar biscuiții erau de nota zece, dacă aruncai spre un coleg cu ei și nu se ferea la timp adio ochi. Dădeai cu ei de perete? Cădea vărul. Aaaah, câte legende au început să circule legate de ceaiul acela, ba că are bromura, ba că are nu știu ce, că te uitai la cana de metal cu îngrijorare dar stomacelul, lipit de spate, spunea că trebuie să îți asumi riscul. Și o făceai. Nu era ciocolată caldă făcută acasă, cu puțină miere și nici untul întins pe pâinea prajită...eeeh, toate astea se pierdeau prin perdeaua de fum a amintirilor. Culmea, una peste alta, mâncarea chiar era bună de tot, numai că, știți cum e, suntem noi mai cârcotași din fire. Știți voi, în viață trebuie să te mulțumești, uneori, cu mai puțin, chiar dacă nu e nimic rău să îți dorești mai mult. Uneori, pur și simplu, nu e de unde. Întorși de la micul dejun, după întâlnirea cu ceaiul care ne va bântui restul de timp de patru ani (chiar, cred că am băut vreo câteva tone bune), am ajuns la echipare. Ei, aici începe bairamul: căută uniforme pe măsura tuturor și vezi bocancii să nu te bată (erau țari ca fierul, cu pielea nouă, scorțoasă, te rodeau numai când te uitai la ei. Ce nu le-am făcut să se înmoaie: i-am bătut cu lopata Linnemann, i-am aruncat de la etaj, îi frământam cu rnana, eheee, lucrul dracului, parcă se făceau și mai târi). " Citește mai puțin...