Aviatoarea

Aviatoarea Sure Vanay pornește în cea mai importantă misiune a vieții sale, care o poate propulsa spre un nivel mai înalt în rândul aviatorilor din Narâm. Misiunea stranie pe care o primește, de a livra un mesaj la o adresă neștiută de nimeni, aflată la baza muntelui Histo, o trimite pe Sure într-o călătorie de neuitat.
Citește tot rezumatul cărții Aviatoarea... Curiozitatea și curajul o împing spre limitele dintre spațiu și timp, făcând-o să se piardă chiar înainte de a ajunge la destinație. Locurile pe care le vede, oamenii pe care îi întâlnește și speranța nebună de a-și revedea fratele dispărut, o poartă într-o lume cu totul nouă și misterioasă. Începe o aventură de neuitat alături de Sure Vanay, aviatoarea neînfricată și decoperă o lume plină de emoție, în care războiul stă să înceapă la fiecare pas, în care dragostea pare imposibilă și timpul devine relativ. Fragment din roman: "Balakian și războiul de altădată  În aviație, dacă în timpul zborului aerul era prea liniștit, dacă vântul nu reușea să îți zgâlțâie câtuși de puțin aripile metalice, ceva rău avea să se întâmple. Poate că era doar o superstiție cu care mă născusem, un soi de teamă ascunsă în interiorul meu, teama de liniște, dar, cu toate astea, instinctul nu mă înșelase niciodată. Cerul de deasupra orașului necunoscut în care mă aflam era mai negru decât însăși moartea. Continuam să mă îndepărtez de fabrică în care aterizasem, fără a înțelege încotro mă îndreptam sau ce anume căutam. Din loc în loc, aveam impresia că văd umbre sau aud ferestrele de lemn cum se trântesc odată cu trecerea mea, dar nicio urmă de ființă vie sau moartă. Nimic. Mi-am mai aruncat o dată privirea spre cer, parcă sperând să-mi văd bătrânul coborând cu repeziciune spre mine, apoi ducându-mă departe de situația în care mă aflam. O pală caldă de vânt mă împinse din spate, apoi ceva dur și aspru îmi lovise întreg trupul cu brutalitate, iar durerea și presiunea care se instălaseră în timpane mă făceau să vreau să urlu. Ar fi trebuit să reacționez, ar fi trebuit să vreau să mă protejez de orice ar fi fost acel lucru care încerca cu tot dinadinsul să mă pună la pământ, dar tot ce am reușit să fac a fost să îmi acopăr urechile. Cu toate că purtăm o cască de piele, prevăzută cu difuzoare, care ar fi trebuit să mă protejeze, timpanele mele nu făceau fața țiuitului asurzitor. M-am simțit trasă și scuturată cu putere. Intrasem din nou în întunericul rece al unei clădiri care se zguduia din toate temeliile, scuturându-și firimiturile de piatră și praf. — Hei! Hei, tu! Mă auzi? Revino-ți! Mă auzi? se auzi vocea înfundată a unui bărbat. — Ce? până și vocea mea sună la fel. — Nu ești în toate mințile? Ce căutai să umbli de nebună, singură pe străzi într-un moment ca asta? Nu ai toate țiglele pe casă? Părea tânăr, nu avea mai mult de 30 și ceva de ani, iar în ochii lui negri, sclipitori, plini de furie și disperare, se citea multitudinea experiențelor covârșitoare care îl transformaseră în bărbatul determinat și autoritar care mă scutură de parcă aș fi fost o păpușă de paie. — Unde suntem? l-am întrebat. — Unde suntem? în mijlocul blestematului ăstuia de război! Pe ce lume trăiești, fetițo? Din ce divizie faci parte? Te-au lăsat în urmă? Bărbatul începu să mă întoarcă pe toate părțile, cercetându-mi jacheta. — Despre ce vorbești? — Trebuie să ne mișcăm. Or fi fost clădirile astea bine gândite, dar nu îndeajuns. Haida! Mă smuci cu putere și, fără menajamente, mă trase după el. Am ieșit din nou în plină stradă. Clădirile se prăbușeau rând pe rând sub ploaia de foc care le mistuia, avioane cum nu mai văzusem decât prin desenele scrijelite cu stângăcie din jurnalele pierdute și recuperate din războaiele ce fuseseră odată, zburau zgomotos cu viteză, aproape atingând acoperișurile caselor care încă mai rezistau. Fumul înecăcios se ridică spre înalturi, luminat de flăcări amenințătoare, colorând orașul și cerul într-o nuanță roșiatică."   Citește mai puțin...