Distruge-ți obiceiurile nocive! Cum să-ți determini mintea să lucreze în favoarea ta Postulatul cărții de față evidențiază ideea că niciun om nu e condamnat din punct de vedere genetic să rămână același, legat pe viață de un anumit mod de a fi.
O nouă știință ia naștere pentru a veni în ajutorul oamenilor și pentru a-i susține în crearea realității pe care și-o doresc. Concepută ca o incursiune multidisciplinară în tainele creierului uman, lucrarea de față cuprinde informații de ultimă oră, validate științific, precum și dovezi care spulberă mituri și metode concrete prin care fiecare își poate crea o nouă realitate personală. Autorul cărții, Joe Dispenza, cercetător și doctor în chiropractică, face conexiuni între domenii precum fizica cuantică, neuroștiințe, biologie și genetică — pentru a arăta cât de multe lucruri sunt cu adevărat posibile și la îndemâna oricui. Această lucrare, de referință în domeniul său, ne dezvăluie secretele câmpului cuantic și forța care există între noi și Univers. Conform celor mai noi studii, gândul poate fi transformat în realitate, cu condiția înțelegerii adecvate a puterii de care dispunem. Felul de a fi, obiceiurile nocive, sentimentele toxice, toate acestea pot fi lăsate în urmă. Ne putem transforma propria identitate, de la celula nervoasă și până la gene. Suntem creatorii propriului destin, ajutați de o forță universală pe care trebuie doar să o descoperim — să înțelegem cum pătrunde aceasta prin portalul câmpului cuantic, sălașul tuturor posibilităților. Joe Dispenza, doctor în chiropractică (terapie care funcționează prin corectarea problemelor articulațiilor, în special ale coloanei vertebrale și care se realizează cu ajutorul mâinilor), a studiat biochimia la Rutgers University din New Brunswick, New Jersey, obținând apoi cu magna cum laude doctoratul în chiropractică la Life University din Atlanta, Georgia. Dispenza și-a continuat pregătirea postuniversitară în domeniul neurologiei, neurofiziologiei, funcționarii creierului, biologiei celulare și geneticii. Este menționat în Who’s Who din SUA și e membru onorific al Național Board of Chiropractic Examiners, precum și al Internațional Chiropractic Honor Society. Are licența de chiropractică clinică în patru state din SUA. Ca discipol la Ramtha’s School of Enlightenment din Yelm, Washington, timp de 17 ani, Dispenza a făcut cercetări îndelungate, întărindu-și convingerea că uniunea dintre știință și spirit ne poate influența viața. Între 1997 și 2005, Dispenza a conferențiat în 26 de țări de pe 6 continente, susținând ocazional și prezentări solicitate de diverse organizații din America de Nord și Europa. Pe lângă prelegeri și cărți, oferă consultații la clinica sa de chiropractică din apropiere de Olympia, Washington. În cadrul cercetărilor despre remisiile spontane, Dispenza a descoperit asemănări la persoane care au trecut prin vindecări „miraculoase“, demonstrând că acestea și-au modificat efectiv arhitectura nervoasă a creierului, lucru care le-a îmbunătățit apoi starea de sănătate. Numărându-se printre oamenii de știință, cercetătorii și profesorii care apar în bine-cunoscutul film documentar What the BLEEP Do We Know!? (Ce naiba știm noi, de fapt?!), Dispenza este, de asemenea, des menționat pentru prezentările sale privind felul în care ne putem construi viața de zi cu zi. La Curtea Veche Publishing a apărut, în anul 2012, cartea Antrenează-ți creierul! Strategii și tehnici de transformare mentală, considerată a fi partea teoretică a metodei pentru care partea aplicativă o constituie volumul de față. O carte strălucită și înălțătoare. - Dr. Allan Botkin Fragment din cartea "Distruge-ți obiceiurile nocive!" de Joe Dispenza: "Suntem conectați la toate componentele câmpului cuantic Ca toate lucrurile din univers, suntem, într-un fel, și noi conectați la un ocean de informație, într-o dimensiune dincolo de spațiul și timpul fizic. Nu este nevoie de contact direct sau de o apropiere mare de un element fizic din câmpul cuantic ca să ne influențeze sau ca să-l influențăm. Corpul fizic este alcătuit, de fapt, din modele organizate de energie și informație, în unitate cu toate celelalte componente ale câmpului cuantic. Ca noi toți ceilalți, și dumneavoastră răspândiți un model distinct de energie sau o semnătură energetică. De fapt, toate cele materiale emit permanent modele specifice de energie. Iar energia respectivă este purtătoare de informație. Stările psihice fluctuante prin care treceți va modifica moment de moment, inconștient sau conștient, semnătura, pentru că sunteți mai mult decât un corp fizic. Sunteți o conștiință care folosește un corp și un creier ca să exprime diferite niveluri mentale. Un alt mod de studiu al interconectării dintre ființa umană și câmpul cuantic este cel care utilizează conceptul de entanglare cuantică sau întrepătrundere cuantică nelocalizată. În esență, dată fiind posibilitatea existenței unei conexiuni inițiale între două particule, acestea vor fi întotdeauna interconectate, dincolo de spațiu și timp. În consecință, toate acțiunile exercitate asupra uneia se vor reflecta și asupra celeilalte, în ciuda separării spațiale a acestora, ceea ce înseamnă noi, fiind alcătuiți din particule, suntem cu toții interconectați implicit, dincolo de spațiu și timp. Ce facem noi altora ne facem nouă înșine. Să reflectăm asupra implicațiilor acestui lucru. Dacă vă puteți concentra asupra acestui concept, atunci trebuie să fiți de acord că „șinele" existent într-un viitor probabil este deja în conexiune cu „șinele" din prezent, într-o dimensiune care transcende timpul și spațiul. Rămâneți pe recepție... la finalul acestei cărți, s-ar putea ca ideea aceasta să vi se pară normală!”
