Caragiale. Scrisoarea pierduta

Eram incongiurat de poezie proastă prin redacții și-n tipografii, curgea cerneală ieftină ca apa Dîmboviței și atîta m-a scîrbit excesul acesta de prost-gust și oh și ah și istorie națională măreață, că am început s-o iau la forfecat și-am descoperit că-i mult mai pe structura sufletului meu s-o parodiez și s-o iau în derîdere decît să mimez a poetiza.
Citește tot rezumatul cărții Caragiale. Scrisoarea pierduta...   Nu-i limba pe lumea asta cu înjurături mai frumoase și mai pline de fantezie cum e daco-romană, puiule. Și cum să nu isbucnești cu Paștele și anafură, cînd tu îi dai boului să culeagă «Libertățile publice au fost cîștigate cu prețul...» și cornuță hălitoare de tutun culege «Libațiile pubice»? Zi matale, căci ești philologos!   Te vei fi întrebînd, Herr Doktor, ce se întîmplase. Se întîmplase ca mîna lungă și vînjoasă a lui Bachus se amestecase în fericirea noastră. Corespondentul, Paștele și anafura lui, se luase de cu seară la băut cu niște muscali și, după cîteva sticle bune de votka, aia-i dăduseră asigurări, în batjocură, că în chiar timp ce ei se veseleau, Osman-Pașa depunea steagurile în fața celor două armate aliate. Spre dimineață, asta, mort de beat, dă fuga și ne trimite telegrama blestemată. Din nefericire, Medoc nu era încă fini, nici Votcă și Tzuică încă nu erau dedans! - Fragmente din carte Fragment din cartea "Caragiale. Scrisoarea pierdută" de Bogdan-Alexandru Stănescu "Marele eveniment al lui 1894 însă a fost altul, cari m-a lovit prin ricoșeu: după o îndelungată suferință și după fierbinți rugi secrete ale nea-murilor, în special dinspre partea mea, a murit în fine Momuloaia. S-a încheiat, astfel, chinul meu de 15 ani în cari am susținut pe mama și pe Lenci, ferindu-le de mizerie, ba chiar asigurându-le un loc onorabil în rândul micii burghezii. Cine vorbește de Caragiale cel mort după bani, de arvanitul arghirofil, de grecoteiul cari-și numără gălbinii-n pungă și ar omorî pe mă-sa și pe tac-so pentru ei uită că eu, spre osebire de orice alt scriitor al vremii mele, mi-am întreținut familia de la o vârstă când alții erau ei întreținuți sau cutreierau codrii, în căutarea inspiratiugnii. Nu, eu muncesc de când mă știu, de când careta tatei venea de la Ploesci să-l aducă la sfârșit de săptămână. Și cum am scăpat de povara aceasta a mamei și surorii, am început a întreține pe Principele Mateiu ot Podul Grantl, care s-a putut declara rentier pe viață și așa va fi până când voiu urma pe mama-n cer. După. aceea, Paștele și grijania cu milă. A, că am găsit plăcere-n muncă, asta-i altceva, că mi-a plăcut să risipesc banii cum am pus gheara pe ei, asta-i iarăși altă bouillabaisse, dar pe mine vieața m-a făcut să alerg după bani ca să grijesc pe alții și gândul că voiu vedea pe mama, pe Lenci, apoi pe Didina și microbii noștri sau pe Mateiu umblând rupți în coate și murind de foame, gândul ăsta m-a înnegurat întotdeauna, dar nu m-a împins în brațele deznădejdii, ci m-a făcut să caut mereu și mereu câte ceva de făcut. Și să deie ghiavolii să-nghețe Meister Justus în răcitoare dacă banii în sine m-au atras vreodată. Mi-au plăcut în măsură-n care-i puteam arunca pe ghiurghiuliu, pe nopți de taclale, pe be'e și pe discuții cari doar în prezența celor lichide de mai sus se aprind." Citește mai puțin...