Cartouche, regele hotilor vol.2

Autorul prezintă, pe de o parte, acțiunile bandei conduse de Dominique Bourguignon supranumit Cartouche, acțiuni blamate de opinia publică franceză din secolul XVII. Jafuri, trădări, asasinate, dar și — puține — fapte bune.
Citește tot rezumatul cărții Cartouche, regele hotilor vol.2... Pe de altă parte, deși acționează oarecum la fel, dar mai puțin blamate, acțiunile lezuiților, comunitate religioasă, care, în numele Domnului înșeală, mint, pedepsesc nevinovați pentru păcate săvârșite de fruntași ai acestei comunități. Fragment din roman: "Întâlnire sângeroasă Ruben Levy nu găsea lucrul nici prea logic, nici prea ușor să meargă la fiară în vizuina ei, la bandit în peștera lui. Pentru ce dorea Cartouche să se, ducă el în acea casă, pe o stradă puțin umblată, la miezul nopții? Nu o făcea degeaba. Poate că avea să-i impună condiții imposibile și să-i ceară garanții pe care numai mintea lui născocitoare la rele le putea închipui. Cartouche trebuie să se aștepte chiar să fie furat, oricât de evreu ar fi el. Ruben își termină închipuirile și se gândi că șeful de la Courtille vrea să-l înroleze cu forța în banda lui. În asemenea caz ce ar fi de făcut? Ar fi cedat. Eliberarea Noemei o cerea, și ca să o smulgă din casa lui Samuil, ar fi săvârșit și crime. Ceasul apropiinedu-se, Ruben se pregăti de plecare. Nu era de prisos să ia ceva măsuri. Locurile pe unde avea să treacă se bucurau de un renume destul de prost și meritat. La întoarcere, putea să fie atacat de răufăcători. Ruben cercetă deci vechile arme din prăvălia lui și alese un pumnal lung în formă de cruce, care poate că luase parte la măcelul din noaptea Sfântului-Bartholomeu. După aceea, aruncând o privire caldă de adio la toate din jurul lui, suflă în lampă, ieși, încuie ușa cu grijă și se depărtă prin întuneric. Pe când trecea cu pași rari printre dughenile din piață, i se păru că aude un zgomot în urma lui. Puse mâna pe pumnal, gata să se apere. Era foarte departe să-și imagineze că răufăcătorul de care se temea ar fi fost chiar un om al poliției, dar n-ajunse bine în strada Nucilor, că băltoacele și alunecusul pietrișului îl dădură de gol pe omul care-l urmărea. O clipă intră într-un gang și ascultă, uitîndu-se prin întuneric cât putu să vadă. Nu era nimic... O frică îl cuprinse. Nu face așa hoțul, cugetă dânsul. Dar dacă a fost vreun om al lui Cartouche, să se convingă de persoana sa? Această idee îl liniști. Strada Montagne-Sainte-Genevicve, povârniță, îi ceru un ultim efort. Ea ținea flancul răsăritean al muntelui pe care se ridică Panteonul. Ruben urcă două treimi din stradă și, mulțumită cunoașterii localității, descoperi lesne casa de piatră, pe care de abia se mai deosebea numărul 37. Împinse poarta, care se deschise îndată. După el, la trei sau patru pași mai în urmă, cercetașul lui Gruthus — care sc apropiase din ce în ce mai mult — intră în curte. Gruthus îl urmă îndeaproape. În urmă veneau Postel și șase jandarmi, care trebuia să rămână în stradă și să aștepte să fie chemați. Ruben împinse ușa care se deschise tot ca și poartă, dar care se închise singură după el. Cercetașul îl urmă și intră de asemenea, și tot așa ușa se închise după dânsul. " Citește mai puțin...