Nesupusele Vol.2

Cine sunt Nesupusele? Cele cinci scriitoare De Basm ne aduc o sută de povesti care merită să fie spuse copiilor. Despre modele feminine, despre valori, despre alegeri de viață, despre întrebări.
Citește tot rezumatul cărții Nesupusele Vol.2... Cum să rămâi într-un mediu care îți livrează impecabile uniforme? Cum să creezi armonii când partitura lumii pare să-și fi scuturat toate notele? Cum să trăiești cu demnitate când nu mai ai nimic? Cum să aduci poveste și lumină când ți se iau toate cuvintele? Cum să-ți spui adevărul când nimeni nu e pregătit să asculte? Și mai ales – cum să-l asculți? O sută de povești despre femei remarcabile din România. De fapt, tot atâtea rostiri răspicate: „Da, se poate“, „Da, acum și aici“, „Da, eu“. Pentru că împlinirea nu se măsoară în cifre, ci în cuvinte de poveste: cât de mult crezi, cât de mult speri, cât de mult faci, cât de mult ai grijă, cât de mult iubești. - Cristina Andone Fagment din cartea "Nesupusele, volumul 2": "Ana nu mai văzuse atâtea pietre. Albe, gri, roșietice, verzui, negre. La ei în sat pământul era bun, cum spuneau bătrânii. Negru, roditor, fără prundiș. Dar acum se se făcea șoseaua. Mașinile duduiau în jurul unor mormane de pietriș. - Nu sunt pietre, sunt povești, spunea Ana. Și înșiră niște oi albe. Apoi un lup cu blană lucioasă. Și un cățel rotofei, pătat, care păzea toată povestea. Ana nu mai văzuse atâtea cărți. Roșietice, verzui, albe, gri, negre. Acasă, prima ei carte fusese în clasa întâi, la premiu: Alice în Țara Minunilor. Dar acum se făcea biblioteca școlii. În magazie se aflau vrafuri de cărți și mai era Ana, care nu s-ar fi lăsat dusă cu orele. - Nu sunt cărți, sunt minuni, spunea ea. Închidea ochii și vedea numaidecât Țara Minunilor: o casă cu multe cărți, o grădină cu flori Ianga o pădure, un cățel pătat. Ana nu mai văzuse atâtea cărți care așteptau să fie salvate. Era librar într-un oraș frumos, de munte. Abia căzuse comunismul, iar librăriile se închideau unele după altele, ca niște umbrele vechi, inutile. Să nu-ți pară rău să pui lacătul, orice clădire e o grămadă de pietre. E doar o librărie, o consolau cunoscuții. - Nu, spunea Ana. Nu e o librărie, e un vis. E Libris. Și nu e vorba despre pietre, ci despre oameni. Nu e vorba despre vrafuri de cărți, ci despre povești. Ana are acum o casă mare cu multe cărți pentru toți oamenii care vor să citească. Mai are o grădină cu flori și un cățel pătat pe nume Gruia. Din fiecare călătorie se întoarce cu o piatră mică. - Visați visele se împlinesc! ne spune ea."   Citește mai puțin...