"Dinu Lipatti s-a născut, a crescut și și-a manifestat pentru prima dată personalitatea sa artistică în România. Și-a perfecționat, apoi, studiile în Franța. După aceea, stabilit în Elveția, a colindat cu concertele sale aproape întreaga Europă.
Pe unde a trecut a lăsat urme adânci și sunt atâția martori ai vieții și valorii sale... Am căutat să-i umărim drumul, pas cu pas, adunând treptat toate datele, atât cele de primă importanță, cât și altele mai secundare, pentru a pune în lumină omul și artistul Lipatti. Întocmai pâraielor de munte, care curg mereu și se unesc treptat-treptat unele cu altele, împlinînd alcătuirea marelui fluviu, tot așa și aceste date se adună, conturand din ce în ce mai clar figura unuia dintre cei mai importanți reprezentanți ai muzicii românești. Unele momente ale vieții și activității lui Dinu Lipatti s-au păstrat sugestiv relatate de el însuși. De aceea, în rândurile care vor urma, am considerat mai prețioasă reproducerea lor aidoma, subliniată cu caractere italice. Efortul nostru a constat în corelarea datelor, în stabilirea punților de legătură între aceste documente, pentru conturarea profilului unei vieți, unei opere și unui artist, dorind să dăm lucrării și o nuanță autobiografică, o dată cu un interes documentar sporit. În istoria artelor Dinu Lipatti își face o strălucită prezență prin activitatea sa de pianist-interpret. Am încercat să deducem jaloanele care caracterizează această muncă, semnalând totodată și unele elemente particulare ale mijloacelor sale de exprimare pianistică. Fără îndoială, valoarea interpretărilor nu se deduce din demonstrația teoretică, ci din gradul de emoție artistică declanșată. Succintele noastre analize încearcă numai să semnaleze și eventual să îndrume audierea imprimărilor rămase. Evoluția compozitorului, al cărui dar creator se anunțase atât de viguros, a fost curmată în plină ascensiune de timpuria să plecare din viață. Ne-am propus să prezentăm și să punem în evidență valoarea reală a operelor sale, încă puțin cunoscute. Și dacă modesta noastră evocare va face să se simtă prezența vie a artistului, atunci vom înțelege cu adevărat crezul său: „Muzica trebuie să trăiască sub degetele noastre, sub ochii noștri, în inimile și mintea noastră, cu tot ceea ce noi, cei în viață, putem să-i aducem ca ofrandă". - Grigore Bârgăuanu, Dragoș Tănăsescu
