Doamne, unde-i rana?

Doamne, unde-i rana? - Siluană Vlad, Monahie Volumul prezintă trei conferințe ale Maicii Siluana, în care tema centrală este suferința omului și cauzele duhovnicești care generează această suferință, analizând soluțiile pe care Biserica le are de oferit în asemenea situații, precum și aportul personal în vindecare.
Citește tot rezumatul cărții Doamne, unde-i rana?... Așa cum spune Maica, mulți cer de la Dumnezeu vindecare dar puțini înțeleg că durerea, boala, nu stă în ceea ce ni s-a întâmplat sau ni se întâmplă, ci în ce facem noi cu ce ni se întâmplă. Mă tot gândeam de ce Biserică nu se ocupă de necazul omului, ci insistă pe iertare, pe dezlegare... E adevărat că duhovnicul caută și circumstanțele în care ai făcut păcatul dar nu insistă pe ce-ai pățit (deși tu asta vrei să-i spui). De ce? Pentru că, de fapt, când ajungi la maturitatea la care cauți vindecarea prin Taina Pocăinței ești deja pregătit să afli că ești singurul responsabil pentru păcatul tău.    Nu există vindecare până nu ne dăm seama că „asta nu e viață”, că ce trăim nu este viața pe care o dorim în mod conștient. Viața „asta” este rezultatul automat al moștenirilor și educației din primii ani de viață pe care le întrupam fără să putem alege, fără să discernem, pentru a supraviețui cu zestrea noastră în condițiile în care venim pe lume și creștem. Cu acest „material” fiecare suntem chemați să ne construim viața noastră în mod liber și conștient. Iar asta o putem face numai cu ajutorul lui Dumnezeu, numai primind harul vindecător și lucrând cu el.  Fragment din cartea "Doamne, unde-i rana?" de Siluană Vlad "Maica Siluană:  Da, lichidarea! Revenind la modul în care am ajuns la o trăire a teologiei „pe viu", trebuie să menționez că un rol important l-au avut cursanții noștri. Noi, încă de la întemeierea Centrului, facem niște cursuri de formare în care urmărim ca participanții să învețe „limbajul" Bisericii, limbajul rugăciunii (singura cale de a intra în dialog direct cu Dumnezeu) împreună cu limbajul vremii noastre. Limbajul omului de acum nu mai este limbajul Sfinților Părinți. Dar nici limbajul primilor creștini nu era cel al Părinților secolului al V-lea. Ei, așa cum Părinții secolelor IV-V au fost nevoiți să-și însușească limbajul vremii lor pentru a mărturisi dreapta-credință și pentru a lupta împotriva ereziilor, așa mărturisitorii dreptei credințe de astăzi se străduiesc să exprime adevărul Sfintei Tradiții într-un limbaj adecvat limbajului credinciosului de astăzi. Or noi, vă rog să-mi iertați îndrăzneală, suntem cumva astfel de mărturisitori. La scara cea mai smerită și în moduri deseori stângace, noi mărturisim că Dumnezeu e Același și astăzi, că vine la om și în om cu energiile Sale necreate, în același fel ca la Sfinții Bisericii, că se implică efectiv în viață și destinul nostru, al fiecăruia, rămânând cu noi „până la sfârșit", după cum a făgăduit. Atunci când un tânăr mi se adresează astăzi, cerându-mi ajutorul pentru a ieși din suferințe ale căror cauze nu le identifică, dacă-i spun: „Măi, tu ai patima mândriei", zice: „Haideți, maică, lăsați-mă cu chestii de-astea, tata mă bătea la cap cu asta, că e preot!". Dar dacă, stând de vorbă și ascultându-l, îl întrebi dacă nu are cumva un „complex de superioritate" sau „de inferioritate", va zice cu interes: „Să știți că am!"... De ce? Pentru că în structurile lui mentale nu mai intră mândria, dar intră complexul de superioritate, de inferioritate." Citește mai puțin...