Reflectii 3 Din caietele Arhiepiscopului Justinian

După multe, auzite, văzute și pățite de-a lungul vieții mele, ajunsesem să cred, printre altele, ca un sfânt — din cei canonizați sau necanonizați — ar fi cu atât mai tare în cetele respective, cu cât ar fi mai puțin cunoscut de către muritorii de rând.
Citește tot rezumatul cărții Reflectii 3 Din caietele Arhiepiscopului Justinian... Și asta pentru că nu cumva ispita unei măriri sau cea a orgoliului să-i știrbească aura sau valoarea sacră, bine meritată, în fața Domnului Dumnezeu. Și așa am crezut până când mi-am pus întrebarea: Dacă respectivul sfânt este mai puțin cunoscut ca să fie mai mare, pentru noi muritorii de rând, interesați de cele duhovnicești, ce rost ar mai avea anonimatul său mai puțin dezvăluită să taină? După aceea, gândindu-mă dacă întrebarea pusă de mine ar fi îndrituită sau nu, am schimbat registrul interogativ, spunându-mi și așa: Da' de unde și până unde mi s-ar cuveni mie să-i cer socoteala Domnului pentru felul în care El și-a întocmit lumea, legând taina sfințeniei, mai mult sau mai puțin de anonimat? Întrebare tot necuvenită din parte-mi, imboldul cognitiv făcându-mă să ajung iar la ipoteza unei dezvăluiri posibile a anonimatului sacru. Altfel spus, ce s-ar întâmpla dacă aș afla conținutul unui astfel de anonimat? Și-apoi, al cui, al cărui sfânt anonim? Ce a spus, ce a văzut, ce a simțit sau ce a scris el, riscându-și primejdios mărirea? Și am aflat, dar numai după multe așteptări. Și nu întâmplător, ci datorită prietenului meu Mircea Crișan care mi-a prezentat odată un portret pe o copertă de carte. Și m-a mirat imaginea. De fapt, era o icoană. Icoana unui sacerdot săvârșind taina mării Taine Creștine (vezi reproducerea ei pe coperta cărții cu însemnările respectivului sacerdot). Un sfânt necanonizat, în intimitatea căruia am pătruns încet și oarecum pe furiș. N-am să dezvălui însă, eventualului cititor curios, conținutul acestor mărturisiri. II las pe el singur s-o facă. E o adevărată fenomenologie abisală și creștină, culminând cu capitala certitudine apostolică paulinică: Dacă dragoste nu e, nimic nu este... pentru că ea acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totuL.. Și la care, completează autorul confesiunilor dezvăluite așa: Starea de azi - a veșnicului azi pentru cei năpăstuiți - să nu vă tulbure, să nu vă neliștească. Speranța, Credința și Dragostea să vă lumineze viața! Domnul veghează! Aleluia! Știa el, anahoretul nostru arhiepiscop, ce știa, pentru că În spațiu, în cer, se află sufletele care așteaptă să se ridice și să vină la Judecata cea Mare, unde Hristos va judeca toată lumea. Atunci, moartea va fi desființată, viața va birui și toate vor reveni la starea pe care a hotărât-o Dumnezeu când a creat lumea și l-a făcut pe om. Or, ce altă ontologie ne-ar putea fi mai de folos, nouă, celor de azi și de atunci, când se vor împlini toate acestea, decât spusele de acum ale discretului nostru arhiepiscop anahoret?... Și încă multe altele aflate de el în contactu-i permanent cu Cel de Sus. Amin! - Marcel Petrișor 29 octombrie 2016 - Paris Citește mai puțin...