Puiul de Urs si Mama Dragon

    Pătrundem în lumea poveștii ca Gulliver în țara piticilor: cum ai pătrunde într-o lume de miniaturi drăgălașe. Această lume mică devine… mare și plină de sensuri. Citind poveștile, vom înțelege cum copiii se simt uneori singuri și triști și îi vom ajuta să se simtă acceptați și iubiți, apreciați pentru ceea ce sunt.
Citește tot rezumatul cărții Puiul de Urs si Mama Dragon... Ei vor descoperi și vor învăța să se bucure în preajma celorlalți, să se joace, să colaboreze și să trăiască prezentul în armonie cu cei din jur, în lumină și bucurie. E o poveste pentru copii și oameni mari, o altfel de lectură. E o atmosferă de poveste, care îți rămâne în minte și după ce povestea s-a terminat. Sau mai bine zis, după ce s-a terminat, începe… să „lucreze“  în suflet.     CUPRINS: • Poveste despre tărâmul Dorințelor Regăsite • O mămică pentru puiul de om • Piticutul Negrilă este iar încrezător în prietenii săi • Pip-pic-pițic și Nici-nici-nicicum readuc lumina pe planeta Niciunde • Puiul de Urs și Mama Dragon • Chiț-chit și prietenii săi în luminișul fermecat • Râurel de ploaie și Luminiță     Fragment din cartea de povești "Puiul de Urs și Mama Dragon" de Melania Ciomagă:   „A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti... A fost odată o zână, cunoscută prin acele ținuturi cu numele de Zâna Codrilor. Era zglobie și veselă, cu ochișorii jucăuși și plini de viață, cu un surâs dulce ce-i lumina întreg chipul. Purta o rochiță de voal de smarald, străvezie ca apa cristalină de izvor. Părul îi era auriu ca lanul de grâu în bătaia soarelui la amiază și îl purta în două codițe frumos împletite. Pe cap purta o coroniță stropită cu aur, iar aripioarele transparente, pictate în culori vii, răspândeau multă, multă lumină în jurul ei.     Zâna Codrilor trăia într-un tărâm mirific - pădurea, asupra căreia era stăpână. Apa clipocea veselă printre stâncile mici și mari ce ieșeau la iveală din loc în loc. Ciripitul micilor viețuitoare înaripate se auzea în acorduri melodioase cât era ziua de lungă. În văzduh răsună glăsciorul zânei, alături de mititica ei prietenă, Lula-Libelulă, pe care o iubea atât de mult.     Și peste toate aceste minunății, Curcubeul, străjerul apelor, își aruncase de pe un mal pe celălalt al râului împletitura de culori, din care se zăreau o mulțime de pitici jucăuși, îmbrăcați în toate culorile lumii. Erau nespus de harnici și se trudeau, cu toată bucuria și vioiciunea, să coloreze cât mai viu fiecare colț al acestei lumi, atinse pe alocuri de întuneric. Aceștia purtau hăinuțe lucrate din cel mai fin fir de în tors vreodată, fiecare având o altă culoare a veșmântului: roșu, argintiu, galben, portocaliu, albastru, verde, mov, roz - culori ce ar fi putut să înveselească puțin lumea aceasta în care oamenii împroșcau, uneori, cu mult negru....     Ei, dar să știți că piticul negru, pentru că da, era și unul negru printre ei, se străduia și el din toate puterile să-și schimbe culoarea hăinutelor. Fiecare pitic avea veșmintele colorate după cum îi era sufletul: Gălbiorul avea sufletul vesel și luminos, Roșiorul avea inima aprinsă de iubire, Verzișorul era plin de speranță și tot așa...” Citește mai puțin...