Gandeste-te la un numar

    Cum ai reacționa dacă într-o zi ai primi o scrisoare în versuri prin care un necunoscut îți mărturisește că îți cunoaște cele mai adânci secrete și îți cere să te gândești la un număr? Și ce ai face dacă necunoscutul ar ghici numărul la care te-ai gândit? Deși inițial sceptic, detectivul Dave Gurney se lăsă atras în rezolvarea enigmei.
Citește tot rezumatul cărții Gandeste-te la un numar... Povestea se complică însă atunci când este ucis destinatarul scrisorilor, un prieten din facultate al detectivului, și apoi se produc alte trei crime cu același mod de operare. Cine este criminalul și de ce se joacă cu mințile victimelor? Verdon, un fin psiholog al relațiilor interumane, construiește cu multă abilitate labirintul la capătul căruia vei afla răspunsul.      Fragment din romanul "Gândește-te la un număr" de John Verdon:       „— Ce voia de la tine? îl întrebă în cele din urmă pe Gurney.     — Să-i dau un sfat.     — Și ce sfat i-ai dat?     — L-am sfătuit să sune la poliție.     — Înțeleg că n-a făcut-o.     Sarcasmul lui îl enerva pe Gurney, dar își păstră cumpătul.     — Mai era o poezie, zise Hardwick.     — Ce vrei să spui?     — O poezie, pe o singură foaie de hârtie, așezată pe cadavru, cu o piatră care s-o țină în loc. Totul foarte ordonat.     — E foarte precis. Un perfecționist.     — Cine?     — Ucigașul. E posibil să aibă probleme psihice mari, dar cu siguranță e un perfecționist.     Hardwick îl fixă pe Gurney cu interes. Îi dispăruse atitudinea zeflemitoare, cel puțin pentru moment.     — Înainte de a merge mai departe, trebuie să aflu de unde știai despre sticla spartă.     — O simplă presupunere.     — E doar o presupunere faptul că era vorba de o sticlă de whisky?     — Marca Four Rosesl, mai precis, zise Gurney, zâmbind satisfăcut când văzu cum Hardwick face ochii mari.     — Explică-mi cum de știi asta, îi ceru Hardwick.     — Am cam presupus, pornind de la aluziile din poezii, spuse Gurney. O să vezi când le vei citi.     Și, ca răspuns la întrebarea care părea să prindă forma pe chipul celuilalt, adăugă:     — Vei găsi poeziile, laolaltă cu celelalte mesaje, în sertarul de la biroul din camera de lucru. Cel puțin asta e ultimul loc în care am văzut că le-a pus Mellery. E camera cu șemineul cel mare, în care intri din holul central.     Hardwick îl fixă în continuare, de parcă asta ar fi fost modalitatea de a rezolva o problemă importantă.     — Vino cu mine, spuse în cele din urmă. Vreau să-ți arăt ceva.     Îl conduse într-o tăcere care nu-i era caracteristică spre parcarea situată între hambarul cel mare și drumul public și se opri într-un loc unde se intersecta cu aleea circulară pentru mașini și unde începea un coridor mărginit de banda galbenă a poliției.     — Este locul cel mai apropiat de stradă în care putem distinge clar urmele despre care credem că îi aparțin făptașului. Strada și aleea pentru mașini au fost curățate cu plugul pentru zăpadă după oprirea ninsorii, în jurul orei două dimineața. Nu știm dacă făptașul a intrat pe proprietate înainte sau după ce a trecut plugul. Dacă s-ar fi întâmplat înainte, orice urme de pe drumul din afară sau de pe alee ar fi fost șterse de plug. Dacă s-a întâmplat după, din capul locului n-ar mai fi apărut niciun fel de urme. Dar începând chiar de aici și luând-o apoi prin spatele hambarului, către terasă, peste poiana care duce la pădure, apoi prin pădure și către un desiș de pini de lângă Aleea Thornbush, urmele sunt foarte clare și ușor de urmărit.     — Nu a încercat deloc să le ascundă?     — Nu, răspunse Hardwick pe un ton care dădea de înțeles că întrebarea îl deranja. Deloc. Doar dacă nu-mi scăpă ceva.     Gurney îi aruncă o privire ciudată.     — Care-i problema?     — O să te las să te lămurești singur, răspunse Hardwick.” Citește mai puțin...