Colecția Tandem îi însoțește pe micii cititori într-o călătorie în care să descopere plăcerea lecturii. Drumul nu va fi ușor, ba chiar s-ar putea să fie nevoie, la început, să citească împreună cu părinții, „în tandem”.
Dar, odată ajunși la destinație, vor fi cu siguranță fericiți și mândri de reușita lor! Prima poveste este scurtă și simplă, scrisă cu majuscule, iar a doua – puțin mai lungă și mai dificil de parcurs, cu fraze mai ample. Colecția Tandem folosește fontul Sassoon, un font extrem de lizibil, conceput special pentru copii, care ușurează cititul și facilitează primele încercări de scriere. El a fost creat de Rosemary Sassoon, experta de renume în caligrafie, după ani de studiu asupra caracterelor pe care copiii le consideră ușor de citit și a felului în care unesc literele când scriu. Greșelile crocodilului: Crocodilul croco e foarte curios. în fiecare dimineață, în drum spre școală, vede o mulțime de lucruri noi și abia așteaptă să le povestească totul colegilor săi și doamnei învățătoare! După ce crește mai mare, Croco învață să scrie. Dar câteodată mai încurcă literele, așa că „marea” devine „sare”. Va reuși el oare să schimbe nu doar cuvintele, ci și părerea pe care o au colegii despre el?
