• Autor distins cu Premiul Nebula pentru literatură • Autor distins cu Premiul Hugo pentru literatură • Autor distins cu Premiul British Fantasy pentru literatura Aceasta nu este o poveste simpatică și nu este nici o poveste ușor de spus.
Dar este o poveste despre zâne, așa că simțiți-vă liberi să vă gândiți la ea ca la o poveste cu zâne. Oricum, nu e ca și cum o să-i dați crezare. Rămasă infirmă în urma unui accident, Mori fuge de la mama ei și ajunge să locuiască cu tatăl pe care nu-l cunoscuse niciodată. Citește enorm, ține un jurnal și tot ce-și dorește este să întâlnească pe cineva cu aceleași pasiuni. Între timp, se mulțumește să discute cu zânele despre minunată, și totuși periculoasă, lume a magiei. Trimisă la un internat unde prietenii adevărați sunt greu de găsit, Mori încearcă să se desprindă de copilăria nefericită și să trăiască în lumea reală, în ciuda suferințelor pe care le are de înfruntat. Fragment din romanul "Printre ceilalți" de Jo Walton: „Nu mă mai gândisem niciodată la asta, însă în momentul ăla am înțeles că dacă îți dai găuri în urechi nu vei mai fi niciodată în stare să faci magie. Găurile, cerceii vor acționa ca o barieră. Mi-am dat seama imediat, așa cum îmi dădusem seama mai demult cum se face magia. N- am știut-o cu mintea, dar am simțit-o prin tot trupul, o senzație aproape erotică. Am dat drumul cutiei și mi-am apăsat palmele pe urechi. — Toate adolescentele își găuresc urechile, a spus una. — Asta-i moda, a adăugat alta. — Nu fi prostuță, nu te doare, a spus a treia. — Voi nu v-ați făcut găuri, am spus eu. Și era adevărat, ele nu-și făcuseră găuri, niciuna dintre ele, pentru că știau ce știam și eu, firește, deoarece și ele fac magie. Sunt vrăjitoare, trebuie să fie, și au fost foarte șirete până acum, iar eu foarte proastă, din cauză că nu mi-am dat seama de nimic. Ar fi trebuit să-mi pun niște semne de întrebare, deoarece sunt trei, ar fi trebuit să devin suspicioasă din cauză că nu-mi dau voie să gătesc și, dovada cea mai clară dintre toate, locuiesc aici împreună, nu fac nimic și-l controlează pe Daniel. Nu le-am luat în seamă din cauză că sunt anoste, englezoaice și zâmbitoare, nu mi-am bătut capul cu ele fiindcă am crezut că tot ce-și doresc e ca dormitorul Scott să câștige cupa. Probabil au fost oripilate când Daniel m-a adus să locuiesc aici. M-au trimis la Arlinghurst ca să mă îndepărteze de magie și, totodată, de ele. N-a funcționat chiar atât de bine pe cât speraseră. Probabil că și-au dat seama când am făcut magia pentru karass, deși n-aveau cum să știe ce se întâmplase, ci doar că am făcut ceva magic. Acum vor să mă controleze complet, asta e rolul cerceilor. — Pe atunci nu era la modă, a spus una dintre ele. — Dar acum toate fetele fac asta... — O să arăți adorabil cu perlele mamei noastre. Așa îți uram bun venit în familie. M-am uitat la Daniel disperată, iar el se uită la noi perplex, El era singura mea speranță. Ele erau trei, toate adulte, și probabil că n-au niciun fel de scrupule față de magie, nu mai multe ca ea. Orice ar fi făcut, au acționat asupra cerceilor în deplină cunoștință de cauză. Magia din ei este îndreptată împotriva mea, mi-am dat seama doar ținând în mână cutia deschisă. Îl controlează cumva pe Daniel, dar nu vor ca el să bănuiască nimic, așa că au făcut totul fără știrea lui. — Nu le lăsă să-mi găurească urechile! i-am cerut. Știam că păream isterică, dar eram aproape înnebunită. — Nu înțeleg de ce e necesar ca Morwenna să facă ceva ce nu dorește, a spus el. Ar putea aștepta un an sau doi și apoi s-o facă. — Am făcut o programare. — Și nu va mai putea să poarte perlele mamei. — Și vrem să-i urăm bun venit în familie. Păreau atât de rezonabile, de măture și de sănătoase la cap și știam, totodată, că eu păream nerezonabilă, copilăroasă și nu chiar în toate mințile. — Vă rog, am spus. Încă-mi țineam palmele pe urechi. — Fără găuri. — Este îngrozită, a spus Daniel. Cerceii pot aștepta. Încă n-are nevoie de ei. — Ar arăta așa adorabil cu ei, mai ales că acum i-a crescut și părul un pic. — O va durea doar pentru o clipă.”
