Vermont, 1950. Există un loc pentru fetele pe care nimeni nu le vrea – cele care cauzează tot felul de probleme, cele nelegitime, cele mult prea deștepte pentru binele lor. Se cheamă Conacul Idlewild.
Iar în micul orășel în care se afla, umbla zvonuri că internatul ar fi bântuit. Patru colege se împrietenesc pe fundalul acestor șoapte înfricoșate, iar prietenia lor înflorește tot mai mult, până ce una dintre ele dispare… Vermont, 2014. Oricât de mult ar încerca, jurnalista Fiona Sheridan nu se poate desprinde de circumstanțele morții surorii sale mai mari. Cu douăzeci de ani în urmă, trupul ei a fost găsit pe terenul abandonat care fusese cândva curtea internatului Idlewild. Și, deși iubitul surorii ei a fost judecat și condamnat pentru crimă, Fiona nu-și poate învinge suspiciunea că a fost ceva în neregulă la acest caz. Când Fiona află că Idlewild urmează să fie restaurat de o persoană anonimă, decide să scrie un articol despre asta. Dar, în timpul renovărilor, o descoperire șocantă va face legătura între pierderea surorii ei și secrete menite să rămână pentru totdeauna ascunse – și o voce care nu poate fi redusă la tăcere… Romanul Fetele din Idlewild este un amestec de mister captivant cu supranatural ce îți dă fiori. De asemenea, este o poveste bună despre prietenie de neclintit, probleme ale adolescenților cu părinții, obsesie și sexism, toate legate într-o intrigă bine strunită, care îmbină două planuri temporale. - Associated Press Un roman intens și cu adevărat înfricoșător care leagă ițele gotice ale unei crime vechi de 60 de ani cu secrete cu urmează să fie dezvăluite în prezent… Cu o acțiune captivantă și un decor ce te duce cu gândul la fantome, povestea pe care o spune St. James rămâne să te bântuie – puternică, revelatoare și greu de uitat. - BookPage Romanul Fetele din Idlewild are tot ce ți-ai putea dori: crime învăluite în mister, internat de fete bântuit, și un secret care se întinde pe mai mult de șaizeci de ani. - Bustle Îmbinarea seducătoare de genuri pe care o realizează St. James combină supranaturalul cu misterul, din anii 50 și din zilele noastre… Povestea întunecată este verosimilă în cele mai mici detalii, personajele sunt savuroase, dialogurile sunt vii. Din mâinile lui St. James se poate să fi ieșit un alt roman care să câștige multe premii. - Booklist În acest roman care te obligă să dai pagină după pagină, secretele descoperite de Fiona duc la o concluzie teribilă, care are mai puțin de-a face cu paranormalul și mai mult cu diabolicul care face parte din ființa umană. - Shondaland.com Fetele din Idlewild este o carte inteligență și minunat de captivantă. M-a ținut prizonieră în povestea contemporană cu fantome până târziu în miezul nopții. - Fiona Barton Fascinantă, memorabilă, povestea e minunat scrisă, un stil gotic actual despre cele mai întunecate și ascunse frici ale noastre. - Tessa Harris O poveste despre prietenie, răzbunare și izbăvire, care îi va bucura mai ales pe cititorii de proză feminină. Iubirea din plan secund, sau acea fantomă care nu-și găsește liniștea sunt elemente care aduc un plus stilului minunat în care este scrisă. - Karen White O poveste tulburătoare despre forța bântuitoare a celor nevăzute. - Publishers Weekly Fragment din cartea "Fetele din Idlewild" de Simone St. James: "Fiona se așeză pe una dintre canapelele incomode. Asta trebuia să fie un interviu, își aminti ea. Deschise gura să vorbească, dar Margaret i-o luă înainte: - Casa asta este înfiorătoare, zise ea. Nici nu e cazul s-o spui, am citit deja pe fața ta. Singurul lucru pe care îl pot spune în apărarea mea este că nu am decorat-o eu. Așa era aranjată când au eliberat-o ultimii locatari. - Casa nu vă aparține? întrebă Fiona, surprinsă. Margaret ridică din umeri: - Nu credeam că o să stăm mult. Doar cât să punem pe picioare proiectul Idlewild. - Ai fost elevă la Idlewild? întrebă Fiona. - Niciodată. Nici măcar nu sunt localnică, după cum cred că ai aflat deja când te-ai documentat. Sunt din Connecticut și am locuit cu soțul meu la New York. - Atunci de ce? Fiona părea să fi împrumutat de la Margaret felul direct de a spune lucrurile; așa că sări peste conversația de complezență și puse cea mai sinceră întrebare cu putință: - De ce Idlewild? De ce renovați tocmai locul ăla? Margaret se lăsă pe spătarul canapelei și o măsură iar cu privirea pe Fiona. - Te-aș putea întreba același lucru. De ce Idlewild? De ce scrii un articol despre locul acela? De ce ai sărit gardul azi dimineață? Hmmm? Ridică sprâncenele, în așteptare. Fiona tăcu. Până la urmă, tot Margaret vorbi: - Înțeleg că ai o istorie cu locul ăla. Știu cine e tatăl tău, știu că sora ți-a fost ucisă și lăsată acolo. La început, Anthony m-a întrebat doar dacă aș fi de acord să stau de vorbă cu un reporter, iar eu am refuzat. Nu mi-a zis și cu care reporter. Am aflat azi dimineață că ești sora lui Deb Sheridan, fiica lui Malcolm Sheridan și firește că auzisem despre crima. Chiar și la New York? se gândi Fiona. - Dar nu despre mine vorbim, zise ea, aproape printre dinți. Ci despre dumneata. - Așa să fie? Bine. Renovez Idlewild pentru ca acolo să poată funcționa din nou o școală pentru fete. Astfel încât generațiile viitoare de fete să primească educație de calitate. Fiona își schimbă poziția pe canapeaua mohorâtă."
