Recenzie ”Fetele din Idlewild” de Simone St. James

de | iul. 24, 2023 | Beletristică, Horror și Thriller, Mister, Recenzii cărți, Suspans

coperta Fetele din IdlewildUn thriller cu fete rebele închise într-un internat cu reguli stricte și cu o fantomă veche care dă târcoale? Sigur că vrei să citești! Mai ales dacă iubești cărțile de suspans și cu un pic de mister la mijloc.

”Fetele din Idlewild” de Simone St. James este o asemenea carte și pe mine m-a convins.

Dacă mi-ați citit recenziile de până acum sau dacă mă cunoașteți de pe Instagram, știți deja că sunt atrasă de genurile crime și polițist, mistery și thriller, horror, noir mai într-un cuvânt.

O jurnalistă care scrie articole ușurele de lifestyle dă peste subiectul carierei ei, ce ar putea-o propulsa, și care de asemenea i-ar satisface nelămuriri personale, când un vechi internat din oraș este cumpărat și se dorește a fi renovat pentru deschidere.

Toată lumea din Vermont știe că Idlewild Hall este un cămin de fete cu o istorie sinistră în spate

Prin 1950 această clădire reprezenta casa mai de voie, mai de forță a celor mai problematice fete din zonă. Cele ilegitime, cele rebele, cele care fac necazuri sau au mințile vraiște sunt toate cazate aici și au parte de o educație strictă.

Dar Idlewild Hall nu este doar un internat super sumbru și restrictiv. O legendă locală spune că acest loc este bântuit. Iar fantoma aceasta, tot de sex feminin, intră în mintea ocupanților clădirii arătându-le cele mai îngrozitoare coșmaruri, personalizate, în funcție de secretele lor și de ceea ce au lăsat în spate acasă.

În acest loc întunecat și rece patru colege de cameră, Katie, CeCe, Roberta și Sonia, se împrietenesc și fac un pact: de a se proteja și ajuta pentru a scăpa de acolo și a ajunge mai bine în viață, dacă se poate și fără bărbați care să le țină spatele.

Însă, într-una dintre zile, una dintre fetele din Idlewild dispare iar celelalte nu se îndoiesc că aceasta a fost ucisă. Trupul nu îi este găsit și nu se face foarte mult tam tam legat de caz, dar celelalte prietene nu se dau bătute și încearcă să deslușească ce s-a întâmplat cu ea. 

Peste ani buni, în 2014, ziarista Fiona Sheridan pare să fi găsit un subiect bun pentru un articol mai amplu care i-ar aduce notorietate, dar și bani și răspunsuri la ceva ce o frământă de mult timp.

În urmă cu 20 de ani, cadavrul surorii ei a fost găsit în apropiere de conacul Idlewild iar ucigașul a fost judecat și închis

Și totuși, atât Fiona, cât și tatăl ei, un jurnalist renumit în zonă și nu numai, nu și-au găsit pacea și liniștea și cred că ceva încă le scapă din vedere. Iar atunci când femeia află că internatul va fi renovat de un personaj anonim, ea se decide imediat să investigheze istoria locului pentru a scrie un reportaj legat de tot ce înseamnă Idlewild și misterul din jurul său.

Iar în ancheta ei primește ajutor de la iubitul său, un polițist dintr-o familie de polițiști, care are foarte mare legătură cu secretele internatului sinistru.

Ceea ce se găsește pe terenurile conacului atunci când încep lucrările șochează pe toată lumea iar pe Fiona o intrigă și mai tare. Cadavrul care este găsit într-un puț leagă pierderea surorii ei dragi de secrete mult mai adânci și mai îndelungate, ce erau menite să rămână îngropate pentru totdeauna.

Iar vocea și aparițiile înspăimântătoare ale fantomei de la Idlewilld nu o mai deranjează atât de tare, ba din contra o ajută să deslușească multe lucruri bizare.

Ce pot să zic este doar că recomand super mult thrillerul ăsta paranormal, cu note de mister, de suspans și de un feminism de admirat. 

Titlu: Fetele Din Idlewild
Autor: Simone St. James
An apariție : 2019
Editura: HERG BENET
Nr. Pagini: 416
Limba: Română
Gen Literar: Crime, Thriller, Mistery
Nota recenzorului: 9 / 10
Vizualizari recenzie: 6694

Alte recenzii de la Simone St. James:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Oana Maria Stefan este redactor Booknation.ro de 7 ani, 9 luni, 11 zile și a scris până acum 439 articole. Se află pe poziția 4 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Oana Maria Stefan aici. Oana Maria Stefan are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments