1939. Relațiile romano-britanice în cadrul noilor raporturi de putere din Europa. Documente Motto: „Legăturile politice între Anglia și România nu au fost de natură strânsă, de la războiul mondial până azi, decât în timpul unei scurte perioade: din aprilie 1939 și până în mai 1940.
În acel timp, Guvernul român ar fi putut de mai multe ori să hotărască în chip definitiv și fără echivoc dacă merge cu toate puterile sale și în mod sincer și leal alături de Anglia. O asemenea atitudine comportă, bineînțeles, riscuri enorme”. (Alexandru Cretzianu, Evoluția relațiilor anglo-române din 1919 până în martie 1940) Volumul de față cuprinde documente referitoare la relațiile româno-britanice din anul 1939 – anul în care perioada de pace în Europa s-a încheiat și a început al Doilea Război Mondial. După Acordul de la Munchen (septembrie 1938), nesiguranță și neîncrederea și-au făcut loc în viața națiunilor din Europa Centrală și de Sud-Est. În acest context internațional extrem de complicat, România – situată într-un spațiu geopolitic exploziv, fiind înconjurată de vecini (Ungaria, Bulgaria, U.R.S.S.) ce promovau o politică revizionistă – era direct interesată în menținerea echilibrului european și a statu-quo-ului teritorial. Diplomații români, analizând nouă situație creată în Europa, atrăgeau atenția guvernelor din Londra, Paris și Washington „că nu mai este decât un singur arbitru în Europa (Germania – n.n.) care hotărăște de siguranță, de neatârnarea și de pacea neamurilor” și, drept urmare, atitudinea statelor mici și mijlocii din Europa se poate rezuma „destul de exact, în câteva cuvinte: adânca îngrijorare și o rezervă direct proporțională cu apropierea geografică de Germania”. - Marusia Cirstea
