Alta tara

    „Altă țară este în primul rând critica lui Baldwin la adresa societății americane a vremii; este romanul unui expatriat (de culoare, gay, înainte de a deveni un scriitor stindard al mișcărilor sociale ale vremii), început la New York, pe când Baldwin avea 24 de ani, continuat în Franța, unde și-a petrecut cea mai mare parte a vieții, și finalizat în încă o altă țară, la Istanbul.
Citește tot rezumatul cărții Alta tara... Povestea începe cu sinuciderea unui jazzman de culoare, traumatizat de ura lumii față de el și de a lui față de ceilalți și de el însuși, în urma căreia prietenii lui încearcă să proceseze ce s-a întâmplat și să își continue viețile. Personajele ajung să formeze patru cupluri, inclusiv un cuplu gay și unul interrasial, dar până la sfârșitul cărții niciunul nu rămâne neafectat. În același timp, jazzul, Bronxul, Greenwich Village, începuturile mișcării hippie sunt personaje discrete în romanul lui Baldwin, care pune în scenă complexitatea intersecțiilor dintre gen, sexualitate, rasa și clasa socială, mult înainte ca asta să fie o temă importantă a activismului politic, rămânând în același timp arta, prin franchețea cu care explorează internalizarea disprețului și a prejudecaților.” - Ștefan Iancu     James Baldwin (1924-1987) a scris eseu, dramaturgie și romane care au influențat mentalitățile și percepțiile sociale, transformându-l în scurtă vreme după apariția unor volume ca „The Fire Next Time" și „Altă țară" într-un scriitor iconic. A publicat peste douăzeci de volume care tratează probleme presante și spinoase ale culturii și societății, chiar și astăzi, la zeci de ani după momentul scrierii lor.      Fragment din volumul "Altă țară" de James Baldwin:       „Intră în dușul de lângă dormitor. Se chinui cu robinetele și apă se prăvăli peste el, mai întâi prea rece, și se forță să o suporte, apoi prea fierbinte; umbla la robinete până când apa deveni mai suportabilă. Se săpuni, întrebându-se dacă chiar se îngrășase. Burta părea destul de fermă, dar întotdeauna avusese tendința de a fi masiv și greoi; cu atât mai bine că în curând avea să se ducă din nou la sala de sport în New York. Și gândul la sală, în timp ce apa curgea peste el, iar el era singur cu corpul lui și cu apă, stârni multe lucruri dureroase îngropate în el. Acum că fuga lui se apropia implacabil de sfârșit, se aprinse o lumină, o lumină de fundal, care îi scoase toate terorile în relief.      Și care erau fricile astea? Erau îngropate sub limbajul imposibil al timpului, trăit sub pământ, unde aproape toate sentimentele adevărate fermentau continuu, pline de resentimente. Exact în măsura în care aceste terori erau inexprimabile erau și grozave; tocmai pentru că trăiau în întuneric luau forme obscene. Și pentru că gustul pentru obscenitate este universal, iar apetitul pentru realitate rar și dificil de cultivat, Eric aproape că își găsise sfârșitul în subsolul vieții sale private. Sau, mai exact, al fanteziilor lui.     Aceste fantezii începeau ca fantasme de dragoste și fermentau imperceptibil în fantezii de violență și umilință. Când era mic fusese mult timp singur, pentru că mama lui era o persoană importantă în comunitate și era mereu ocupată cu cluburi și banchete și discursuri și propuneri și manifeste, plutind mereu într-o mare de pălării înflorate, iar tatăl lui, sufocat de acest flux strălucitor și zgomotos, își făcea veacul în bancă și pe terenul de golf, în cabane de vânătoare la mesele de poker. Puține lucruri păreau să-i lege pe tatăl și pe mama lui, în afara obișnuinței și a politeții și a obligațiilor; și poate a faptului că amândoi îl iubeau, dar lucrul aceasta nu fusese niciodată real pentru el, din moment ce mod atât de evident nu se iubeau unul pe celălalt. Eric iubise o femeie, o bucătăreasă neagră pe nume Grace, care dăduse de mâncare și îl altoise și îl certase și îl răsfățase și îi ștersese lacrimile pe care nu le vedea niciodată aproape nimeni altcineva din casă. Dar și mai mult decât o iubise pe Grâce, îl iubise pe soțul ei, Henry.     Henry era mai tânăr sau părea mai tânăr decât soția lui. O punea din greu la încercare pe Grâce, și probabil pe ei toți, pentru că bea prea mult. Era ajutor în casă și una din datoriile lui era să aibă grijă de cuptor. Eric încă își amintea cum arată și cum mirosea camera luminată de cuptor, umbrele roșii pe care acesta le făcea pe pereți și mirosul dulce lipicios al respirației lui Henry. Petrecuseră multe ore împreună acolo, Eric stând pe un genunchi al lui Henry sau pe o cutie, Henry cu o mână pe gâtul lui Eric sau pe un umăr. Vocea lui cădea peste Eric stârnind în el valuri de sentimente de siguranță. Era plin de povești. Povestea cum o cunoscuse pe Grace și cum o cucerise și cum o convinsese să se căsătorească cu el, după cum credea el; povestea despre predicatori și pasionați de jocuri de noroc din zona lui din oraș — păreau să aibă multe în comun cei din partea aceea a orașului și adesea păreau a fi aceiași oameni — cum îl păcălise el pe unul sau pe altul și cum o dată reușise să scape după ce fusese pus într-o bandă în lanțuri (și îi explică lui Eric ce era o bandă în lanțuri).” Citește mai puțin...