Cenusa lumii

Calului își afundă precaut copitele în zăpadă. Mergeau încet cal și călăreț, atenți la poteca ce și-o alegeau spre creastă, un drum periculos căci stratul de zăpadă proaspăt căzut și destul de gros putea ascunde pericole.
Citește tot rezumatul cărții Cenusa lumii... Câinele ce îi urmă era și mai mult pus la încercare, în unele locuri zăpada fiind mai înaltă decât el. Limba roșie atârnată printre colți într-o parte și respirația aburindă erau semne că mergeau de ceva vreme, iar urcușul nu fusese deloc ușor printre cioturile înnegrite și tufișurile scheletice și troienite. Dar nu mai aveau mult și urmau să ajungă sus, să-și găsească un adăpost de viscolul care se întețea tot mai tare. Fragment din roman: "   Noaptea și-o petrecuse tot în grota aceea întunecată și rece, pe aceeași masă de care fusese legat și învelit cu blană urât mirositoare, însă foarte călduroasă. Fusese întrebat dacă nu vrea să doarmă cu ceilalți frați ai săi de acum. Răspunsese că nu e pregătit, că are nevoie de liniște.     Armele îi fuseseră înapoiate: cuțitul, arcul și săgețile și toporul cu coada scurtă. Domir i le dăduse, prinse toate de centură de piele. Uriașul ezitase un moment și îl privise în ochi. ”Ești un frate de-al nostru acum. Părintele ar fi dezamăgit dacă i-ai trăda încrederea”, zisese acesta. Călărețul aprobase din cap, privindu-l la rândul său în ochi pe Domir.     Dormise o perioadă scurtă, dar după ce se trezise, liniștea profundă din acel loc străin, nu-l mai lăsă să-și închidă pleoapele. Pentru a se mai liniști, își pipăi mânerul cuțitului, iar apoi începu să-și inventarieze lucrurile și nu mică îi fu mirarea când găsi într-unul dintre buzunare micul fluier de lemn. Încet, răscoli prin amintiri pentru a găsi momentul de când îl avea. Nu-și aminti decât șuierul acela sinistru, puternic și iritant, amestecat cu sentimente de disperare, speranța și victorie. Îl avea de prea mult timp și îi cunoștea puterea mai mult decât ar fi putut spune cineva.      Când somnul începu să-i dea iarăși târcoale, îi atrăseră atenția pași ce treceau prin fața ușii, păși grăbiți, însă niciunul nu se oprise să-l anunțe ce se întâmplă. Ceva îi neliniștea pe locuitorii peșterilor.     Când bărbosul Domir intră cu neschimbată expresie încruntată pe chip, Solo tocmai terminase cu îmbrăcatul și echiparea. Masca neagră îi acoperea jumătatea de jos a fetei.     - Te găsesc bine, frate Solo! lătră Domir. Vino cu mine! Părintele așteaptă. Astăzi e ziua când vânătorii-lup pleacă.     - Unde pleacă? întrebă Solo curios.     - La vânătoare, se răsti Domir. Unde credeai? Spre câmpii, zăpada începe să se înmoaie. Hai o dată! Și dă-ți masca aia jos, că sperii copiii!     Cenușă apăru de sub masă, căscând și întinzându-se, apoi se apucă să-l mârâie pe uriașul în blănuri cenușii.     - Ia-ți și bestia asta mică cu tine că poate le aduce noroc celor ce vor pleca.     Călărețul își scoase masca și și-o afundă într-un buzunar al jachetei. Îl ridică apoi pe micuțul pui de lup scandalagiu, îi netezi blana zburlită de pe ceafă și i se adresă lui Domir:     - Hai! Sunt în urma ta.     Mergea în spatele namilei fără a se sinchisi mult de înghesuială. Cel din față  era ca un bloc de piatră, trebuia să te miști din calea lui. Mulțimea se scurgea din nou în aceeași direcție cu ei, chiar dacă nu în același ritm. Intrară într-o galerie înaltă. Părea să fie un tunel vechi după cum fuseseră tăiați pereții în stâncă. Acești oameni nu aveau cum să fi săpat astfel de galerii. Probabil aici fuseseră surprinși de Furtuna de foc.     Domir continuă drumul printre cei adunați ce așteptau, toți în blănurile acelea de animale, mirosind greu: femei, bărbați, bătrâni, copii. Solo gândi că alesese bine să doarmă singur în grota rece decât în duhoarea aceea. În fața lor, vânătorii-lup îmbrăcați precum erau denumiți, în blănuri cenușii de lupi, vreo treizeci la număr, așteptau.     Singurul ce se diferenția de toți cei prezenți prin îmbrăcăminte era Călărețul, noul lor frate, pe care îl priveau foarte curioși, cum îl urmează pe Domir spre locul înalt unde aștepta Părintele. Inima îi bătea tare, însă figura și-o păstră serioasă, impenetrabilă." Citește mai puțin...