Inocenta pacatului

Treaz, în miez de noapte, cu gânduri amare că fierea hălăduindu-i prin minte în corul sforăielilor colegilor de detenție, Carp își blestemă soarta.  Realitatea din celula infectă în care fusese repartizat după perioada carantinei depășise orice și-ar fi putut imagina vreodată.
Citește tot rezumatul cărții Inocenta pacatului... Se îndoia că fantezia cuiva, oricât de demență ar fi fost persoana cu pricina, ar fi putut scorni ceva la fel de bolnav ca ceea ce el trăia de luni de zile. Jilava depășea cu mult până și Guyana franceză, descrisă atât de sumbru de Henri Charrière în al său Papillon. Abia acum, la atâta timp de la momentul lecturii romanului cu pricina, înțelesese esența acestuia, ce constă în suferința psihică pricinuită de încarcerare, sfârșind prin a se regăsi în dorința obsesivă a personajului principal, aceea de libertate. Doar că, el nu era Papillon! El era laș și așa fusese întotdeauna! Tocmai de aceea își merită soarta! Tocmai de aceea, tot ce putea face împotriva ei era să o blesteme.   Atingerea buzelor lui îi aduse aminte de ziua în care, copleșită de frumusețea trandafirilor proaspăt înfloriți, își așezase fotoliul în camera alăturată printre roze și ațipise. Un fluture se odihnise pe buzele ei. Surprinsă, deschisese ochii și cu o mișcare instinctivă din mână, îl gonise. Acum, fiindu-i teamă să nu facă aceeași greșeală, încremeni așteptând fluturele următor, care nu întârzie să apară. Își încolăci mâinile împrejurul omului ei și-l trase aproape, simțind valul plăcerii cum urcă nestăvilit odată cu mângâierile lui. Se deschise și se contopiră într-o singură ființă, înconjurați de fericire ca de un nimb binefăcător.  Fragment din carte: "Cu foamea oarecum amăgită, decise că Tică – frizerul ce îl tundea de atâta timp – să fie primul vizitat. Nu se grăbi. Acum că- și încheiase cu succes obiectivul principal al zilei, își permise să se relaxeze. La pas mărunt, fără grabă, învăluit de căldura plăcută a soarelui, o luă spre frizerie. Oricum nu avea unde să se ducă până la lăsarea serii. Încercă să se relaxeze reconstituind rutina de altădată. Se lăsă în voia frizerului, ba chiar flecari cu el despre vremurile trecute. Furat de conversație, nu observă că Tica deja-i bărbierise măiestru unul dintre obraji. Nu îl opri. Deși nu comandase râsul, își dădu seama că, de fapt, frizerul nu făcuse decât să respecte la rândul sau tabietul lui. Întotdeauna, după ce își scurtă părul, se și bărbierea. Privindu-se în oglindă, nu regretă banii cheltuiți. Era alt om! Plăți, având grijă să lase o mică atenție, mulțumi politicos și părăsi localul. Făcu un scurt popas la toaleta publică din intersecția Rahovei cu Amurgului – lipsa unei toalete fiind cea mai mare problemă a  să – apoi la chioșcul înțesat cu publicații aflat în stația de autobuz, după care intră în primul magazin alimentar întâlnit, de unde, pe lângă o franzelă cumpără și câteva felii de parizer. Rugă vânzătoarea să-i porționeze pâinea, iar femeia se conformă cerinței. Își termină prânzul pe cea mai retrasă bancă a parcului Humulești, departe de larma copiilor ce fugăreau o minge peticită. Luptând din greu cu imaginea ispititoare a unei halbe brumate cu bere rece, se îndreptă spre țâșnitoarea aflată la câțiva metri de el. Cu setea potolită, se cufundă în lectura ziarului cumpărat. Liniștea fu ceea ce îl făcu să ridice privirea din paginile cotidianului. Caută din priviri copiii de mai devreme și rămase surprins de amurgul zilei. Își dădu seama că din nou se lăsase purtat de gânduri în vremuri trecute. Nu era întâia oară când orele nebăgate în seamă fugiseră astfel cu repeziciunea unei singure clipe. Se simți brusc copleșit de tristețe. Bătrân. Deși odinioară le iubise, acum ura nopțile, temându-se de stafiile întrupate din întunericul lor. Se ridică de pe banca ce și astăzi îi îngăduise prezența. Avea atâtea amintiri din colțul acesta de parc, încât într-un fel o consideră banca lui, iar zilele în care o găsea ocupată parcă erau mai triste. Se îndreptă spre ieșirea lăturalnică dincolo de care îl aștepta actuala sa “locuință”. Evita să privească direct spre grupul gălăgios ce  scuipă  semințe pe trotuarul din fața casei sale. Își simți sufletul răzvrătit de supărare, dar resemnarea fu mai puternică. Îl văzu cu coada ochiului pe Briliant ridicându-se greu de pe scaun și privind amenințător spre el. Restul strânsurii: bărbați, femei și copii de diferite vârste, îi urmă exemplul și se făcu liniște. Izbit de putoarea fetidă a excrementelor de pe plafonul autoturismului său, se întoarse cu spatele și duse mâna la gură.  Ca la un semn, liniștea fu spartă de râsul isteric al celor ce, așezați ca la spectacol, de-abia așteptau reacția lui. Se întoarse cercetând din ochi cauza mirosului și își blestema în sinea sa neputință. Nici măcar nu avea cu ce să curețe plafonul. „Înfrânge-ți durerea căci tot la zi ajunge și cea mai lungă noapte”, rosti pentru sine, apoi își goli mintea de gânduri, intră în autoturism și că un robot fără sentimente umane, se pregăti de somn." Citește mai puțin...