Revoluție și tranziție la români într-un secol scurt 1918-1989 Societatea română după Marea Unire și după Revoluția din Decembrie 1989 a intrat într-o perioadă de tranziție cu același obiectiv declarat, intrarea în modernitatea de tip european.
Ambele perioade cu aspirații și așteptări uriașe. în ambele au fost realizări incontestabile, dar și deceții pe măsură. Cu momente de ruptură cu trecutul dar și cu fenomene care s-au înscris pe linia continuității mai ales în ceea ce privește mentalitățile și comportamentele elitei politice, economice dar și a omului de rînd. Una dintre metehne manipularea și denigrarea în bătăliile politice și nu disputa de idei: Eugen Goga fratele poetului Octavian Goga unul dintre voluntarii întorși din prizonieratul rusesc „nu ca să se plimbe, cum zice Gazeta Transilvaniei, era acuzat, că n'a cunoscut la Iași, în 1917, nici „fasolea" nici „suferința" refugiului, ci a trăit în belșug, elegant, nepăsător, fără griji, în vreme ce „voluntarul" d-lui Mihai' Popovici se bătea desigur că un leu, la Oituz...” Realitatea era cu totul alta dar nu conta în lupta politică. Eugen Goga a participat pe frontul din Dobrogea fiind grav rănit. La începutul anului 1990, România era „împărțită după adepții sloganurilor ”Cine-a stat 5 ani la ruși/ nu poate gândi că Bush” versus ”Cine n-a mâncat salam cu soia nu poate conduce România”. Pentru cei care n-au trăit acele vremuri, Ion Iliescu era cel care ”a stat 5 ani la ruși”, iar Ion Rațiu și Radu Câmpeanu cei care ”n-au mâncat salam cu soia”[1].
