Comparat cu Ulise al lui James Joyce, Șotron a devenit un roman-cult al secolului XX, revoluționînd toate aspectele narațiunii tradiționale și plăsîndu-se la extrema celei mai îndrăznețe aventuri artistice.
Protagoniștii Șotronului, intelectualul argentinian Oliveira, spirit lucid, frămîntat și sfîșiat deopotrivă de mistere existențiale, și iubita să Maga, întruchipare poetică a nonconformismului grefat pe un farmec natural veșnic reînnoit, se întîlnesc, se iubesc, se resping, se pierd și se caută, se regăsesc, trăindu-și cu extremă intensitate dramatica lor poveste de dragoste, sublimată într-un simbol al miticei perechi Orfeu-Euridice, în atmosfera Parisului anilor ’60. „Soarta celui care nu îl citește pe Cortăzar e pecetluită. Va suferi de o boală gravă, invizibilă, care, în timp, poate avea consecințe îngrozitoare. Ceva asemănător cu ceea ce poate păți un om care nu a mîncat niciodată piersici. Va deveni din ce în ce mai trist… și, probabil, încet-încet, își va pierde părul.” (Pablo Neruda) „Julio Cortazar este un spirit extraordinar de alert pentru tot ceea ce se dezvăluie în ființa umană ca dimensiune miraculoasă.” (Mario Vargas Llosa) „Mesajul paradoxal al lui Cortăzar, care ia forma unui pasionant și enigmatic exercițiu de libertate, este că totul există într-o carte.” (Haroldo de Campos) Traducere din limba spaniolă de Tudora Sandru Mehedinți Fragment din romanul "Șotron" de Julio Cortazar: „De la fereastra camerei lui de la etajul doi, Oliveira vedea curtea cu fîntîna arteziană, firicelul de apă, sotronul desenat de numărul 8, cei trei copaci care făceau umbra răzorului de mușcate și iarbă, precum și gardul foarte înalt care ascundea casele de pe stradă. Numărul 8 juca șotron aproape toată după-amiază, era de neînvins, numerele 4 și 19 ar fi vrut să-i cîștige Cerul, dar în zadar, piciorul numărului 8 era o armă de mare precizie, o aruncare în pătrat, pietricica ateriză întotdeauna în poziția cea mai prielnică, ceva extraordinar. Noaptea sotronul împrăștia un fel de fosforescență slabă și lui Oliveira îi plăcea să-l privească de la fereastră. În patul lui, cedînd efectului unui centimetru cub de Hipnosal, numărul 8 o fi adormit ca o barză, stînd în mintea lui într-un picior, lansînd piatra cu aruncături simple și inefabile, spre a cuceri un cer care părea să-l dezamăgească îndată ce-l cîștigă. „Ești de un romantism insuportabil", își zicea Oliveira pregătind mațe. „Pe cînd pijamaua roz?" Avea pe masă o scrisorică de la Gekrepten cea nemîngîiată, deci nu te lăsa să pleci decît sîmbătă, dar asta n-o să fie viața, iubitule, eu nu mă împac cu gîndul să stau singură atîta vreme, dacă ai vedea cămăruța noastră. Punînd ceaiul pe pervazul ferestrei, Oliveira scoase un pix din buzunar și răspunse la scrisoare. În primul rînd, există telefon (urmă numărul); în al doilea rînd, erau foarte ocupați, dar reorganizarea n-o să dureze mai mult de două săptămîni și atunci se vor putea vedea cel puțin miercurea, sîmbătă și duminică. În al treilea rînd, i se termină ceaiul. „Scriu de parcă m-ar fi băgat la închisoare", se gîndi în timp ce iscălea. Era aproape unsprezece, în curînd avea să-i vină rîndul să-l înlocuiască pe Traveler, care făcea de gardă la etajul trei. Bînd încă o gură de ceai, reciți scrisoarea și lipi plicul. Prefera să scrie, telefonul era un instrument descumpănitor în mîinile lui Gekrepten, nu înțelegea nimic din ce i se explică. În pavilionul din stînga se stinse lumina de la farmacie. Talița leși în curte, încuie (putea fi văzută foarte limpede în lumina cerului înstelat și fierbinte) și se apropie nehotărîtă de fîntînă arteziană. Oliveira fluieră încetișor, dar Talița continuă să privească firicelul de apă și chiar duse un deget în chip experimental și-l ținu un moment în apă. Apoi traversă curtea, călcînd nepăsătoare peste șotron, și dispăru sub fereastra lui Oliveira. Totul fusese oarecum ca în pînzele Leonorei Carrington, noaptea cu Talița și sotronul, o întretăiere de linii ignorîndu-se, un firicel de apă într-o fîntînă. Cînd silueta în roz se ivi de pe undeva și se apropie încet de șotron, fără să îndrăznească să calce peste el, Oliveira înțelese că totul revenea la ordinea dinainte, că în mod necesar silueta în roz va alege o piatră netedă din multele pe care numărul 8 le îngrămădea la marginea răzorului și ca Maga, fiindcă Maga era, își va îndoi piciorul stîng și, cu vîrful pantofului, va proiecta pietricica în primul pătrat al sotronului. Vedea de sus pletele Magai, linia rotunjită a umerilor și cum își ridică pe jumătate brațele ca să-și mențină echilibrul, în timp ce intra în primul pătrat cu sărituri mici, aruncă pietricica în al doilea (și Oliveira tremura, căci pietricica fusese pe punctul să iasă din sotron, o neregularitate a dalelor o opri la marginea celui de-al doilea pătrat), intră ușurel și rămînea o secundă imobilă, ca un flamingo roz în penumbră, înainte de a apropia încet piciorul de piatră, calculînd distanța ca s-o facă să treacă în al treilea pătrat.”
Sotron
- Autor: Julio Cortazar
- An apariție: 2018 (vezi top cărți)
- Editura: POLIROM
- Nr. pagini: 504
- Categorie: Literatura Universala
