62. Model de asamblare

    Tradus în premieră în limba română, romanul "62. Model de asamblare" este proiectul complex al lui Julio Cortázar despre viață în așa-zisul „Oraș”. Unei persoane Orașul îi poate apărea ca Paris, alteia ca o berărie din Oslo, pentru alta poate fi locul unde se trezește când se dă jos din pat în Barcelona.
Citește tot rezumatul cărții 62. Model de asamblare... Descris de Carlos Fuentes, acest peisaj urban „pare desenat de frații Marx ajutați de Bela Lugoși”. E decorul unde sunt părăsite constrângerile obișnuite ale ordinii românești tradiționale iar cititorul e integrat într-o nouă experiență, îndrăzneață și palpitanță, a vieții înseși. E locul de întâlnire pentru un amestec dement de boemi.       Fragment din volum:       “Din lift tocmai ieșeau patru persoane, având ceva din aerul unor tauri intrând în arenă, uitându-se în toate părțile fără să vadă nimic, făcând cu greu un plan de vizitare, mai întâi peretele din stânga cu primitivii, apoi naturile moarte de pe peretele opus, pentru ca brusc să urmeze o evidență tendință de a trece unul după altul în sală numărul doi și de a se concentra fățiș la portretul doctorului Lysons, D.C.L., M.D.     — Sunt nevrotici cum te văd și cum mă vezi, zise Calac. Nu se cunosc între ei, dar noi, ca ochiul Divinității, facem imediat diferența între cei chemați și cei aleși. Măiculiță, se reped ca muștele la Hermodactylus nu știu cum.     — Eu sunt cea care ar trebui să plece, zise Nicole. Dar să plec de-a binelea, fără să las urme. Atunci el și-ar reveni. Un plan perfect, după cum vezi, dar care funcționează mult mai puțin bine decât asta de aici care e nebunie curată.     — Ei bine, draga mea, tocmai ai spus un adevărat nemuritor. Mai vin doi, uită-te cum le filează lampa, cum zicea o rudă de-a mea din Villa Elisa. Și din droaia ce iese din lift, ce-l puțin trei sunt nevrotici. Nicole, uite cum stă treabă, dacă nu-l mai iubești, dar fii atentă, când zic iubești nu mă refer la a-ți fi drag sau la a te purta frumos cu el și la mai știu eu ce alte substitute politicoase care sunt floarea civilizației noastre, dacă nu-l mai iubești, atunci nu înțeleg de ce nu ai generozitatea de a pleca.     — Da, sigur, zise Nicole. E atât de simplu, într-adevăr.     — Nu fi toantă, înțeleg foarte bine o grămadă de lucruri.     — Dacă și mie mi-ar trimite cineva o scrisoare, zise Nicole. Un anonim, de pildă, care să mă, sfătuiască să fac asta în loc de aia. Uită-te la ei cum scrutează tabloul și cât de atenți sunt paznicii. Fiecare dintre ei știe ce să facă pentru că și-a primit anonimă, i-a fost dat un impuls din afară, fără motiv.” Citește mai puțin...