Clauzele abuzive în contractele de credit. Ediția a 2-a Problematica clauzelor abuzive în contractele de credit bancar a devenit, în ultimii ani, una de un deosebit interes, atât pentru părțile acestor raporturi juridice – consumatori și profesioniști, cât și pentru practicienii dreptului.
Pe lângă litigiile deja devenite clasice, cum sunt cele privitoare la clauzele ce instituie anumite comisioane sau la clauzele ce permit profesionistului modificarea valorii dobânzii, perioada mai recentă a fost caracterizată prin apariția unor tipuri noi de acțiune, cum sunt cele în care se solicită ca obligațiile de plată ale împrumutaților, în cazul creditelor în moneda străină, în special al celor în franci elvețieni, să fie calculate prin raportare la cursul de schimb de la data încheierii contractului, și nu la cel de la data executării obligației de plată, aceste cereri fiind cunoscute și sub denumirile de cereri de „denominare” sau cereri de „înghețare a cursului”, ori cele declanșate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, în temeiul formei actuale a art. 12 alin. (1) din Legea nr. 193/2000. În același timp, considerentele referitoare la creditele în moneda străină și la teoria impreviziunii din Deciziile nr. 623/2016 și nr. 62/2017 ale Curții Constituționale au avut consecințe nu doar în litigiile născute din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plata a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, ci și în cele în care cererile de chemare în judecată sunt întemeiate, în principal, pe dispozițiile Legii nr. 193/2000. Nu în ultimul rând, este de așteptat ca pronunțarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, la data de 20 septembrie 2017, a hotărârii în cauză Andriciuc și alții să creeze o efervescență cel puțin comparabilă cu cea care a urmat hotărârii pronunțate în cauză Káșler. În acest context, ediția a doua a lucrării Clauzele abuzive în contractele de credit își propune o cercetare, atât din perspectiva teoretică, dar, mai ales, din perspectiva practică, a majorității problemelor pe care le ridică litigiile referitoare la clauzele abuzive din contracte, cu privire specială asupra contractelor de credit bancar. Pentru a-i imprima un mai pronunțat caracter practic, structura lucrării Clauzele abuzive în contractele de credit a fost realizată după tiparul unui proces civil, urmărindu-se, în ordinea în care apar, problemele specifice ale acestui domeniu. În lucrarea Clauzele abuzive în contractele de credit au fost selectate și comentate extrase relevante din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în domeniul Directivei 93/13, inclusiv concluziile avocaților generali, precum și jurisprudența publicată a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Constituționale. De asemenea, a fost cercetată practică națională recentă a judecătoriilor, tribunalelor și curților de apel, selecția cuprinzând atât soluții pronunțate în favoarea consumatorilor, cât și soluții pronunțate în favoarea profesioniștilor. Nu în ultimul rând, volumul cuprinde o analiză, după caz, critică sau aprobativă a doctrinei naționale, precum și elemente de drept comparat din literatură și jurisprudența străine în materia clauzelor abuzive. Ediția a doua a cărții Clauzele abuzive în contractele de credit integrează jurisprudența relevanță apărută în cei doi ani de la publicarea primei ediții, iar unele secțiuni, precum cele referitoare la analiza pe fond a caracterului abuziv al clauzelor contractuale sau la soluțiile pe care instanțele le pot pronunța, au fost restructurate și completate, obținându-se atât o mai mare claritate, cât și o fundamentare teoretică superioară a soluțiilor propuse. În cuprinsul altor secțiuni au fost analizate probleme noi, neavute inițial în vedere sau au fost aduse argumente suplimentare în ceea ce privește aspectele deja analizate.
