Acțiunea romanului Năzuințe spuse în șoaptă se desfășoară pe plantația Belle Meade, cea mai importantă fermă de cai pursânge din istoria Americii, și aduce în prim-plan, pe fundalul unor frământări istorice reale ale sudistilor din perioada de după război, destinul a doi oameni, Olivia și Ridley, ambii încercând să lase în urmă amărăciunea și să găsească putere pentru un nou început, dar plini de teamă că viitorul le-ar putea rezerva și alte dezamăgiri.
Olivia Aberdeen, văduva disprețuită a unui sudist împușcat pentru trădare, este respinsă de către societatea respectabilă a locului, astfel că acceptă cu dragă inimă invitația făcută de către „mătușa” Elizabeth Harding, stăpână de la plantația Belle Meade. Sperând că va fi primită ca menajeră a familiei Harding, Olivia este decepționată când află adevăratul motiv pentru care soțul lui Elizabeth, generalul confederat William Giles Harding, a acceptat s-o primească. Negăsind colțul de rai ocrotitor la care trăgea nădejde, Olivia este luată pe nepregătite de sentimentele pe care începe să le nutrească pentru Ridley Adam Cooper, un sudist care numai gentleman spilcuit din Sud nu pare. Considerat, de unii, trădător, Ridley Cooper, un băiat din Sud care a ales să lupte pentru unioniști, tânjește cu disperare să pună capăt războiului său lăuntric. Hotărât să deprindă și el „darul” îmblânzirii cailor, pe care Bob Green, fost sclav și îmblânzitor de cai, îl deține, Ridley ascunde secrete care pun în primejdie viețile amândurora. În vreme ce Ridley încearcă să se ierte pentru că a „trădat” Sudul pe care-l iubește, Olivia este hotărâtă să nu se mai lase vreodată victimă a trădării. Fragment din romanul "Năzuințe spuse în șoaptă" de Tamera Alexander: „Olivia lăsă politețea deoparte. — Și care credeți că este, dacă îmi permiteți să întreb, efectul dorit? În sfârșit, o întrebare la care Ridley știa cum să răspundă; doar că Oliviei nu îi va plăcea deloc ce urma să audă. — Dorința dumneavoastră, Olivia Aberdeen, este să faceți ca totul să pară așa cum se cuvine, chiar dacă în realitate, lucrurile stau exact invers. Olivia își deschise gura să vorbească. — Nu aveți niciun drept să... — Spre exemplu, continuă Ridley înainte ca femeia să poată protesta, știind cât de mult îi displăcea să fie întreruptă. Cine știe, poate că dacă o va enerva îndeajuns de tare, va reuși să îi dărâme odată zidul acesta afurisit și să vadă o frântură din ceea ce Olivia era în realitate. — Atunci când vi se adresează o întrebare, aveți tendința să răspundeți într-o manieră foarte civilizată și politicoasă și evitați să vă exprimați opinia în mod liber, chiar dacă sunt mai mult ca sigur că aveți această abilitate, printre altele. În plus de asta, adăugă iarăși, atunci când femeia își deschise din nou gura să vorbească, nu ați accepta să vă ajut să ieșiți pe o fereastră afară deși ați fi dispusă să ieșiți exact pe aceeași fereastră de bunăvoie și de una singură, atâta timp cât nu e nimeni în jur să vă vadă. Ochii ei licăreau ca o scânteie, iar Ridley știa că își atinse scopul. Mai mult decât atât, știa că dacă privirile ei ar fi avut magia și puterea unui foc, ar fi fost prăjit deja pe ambele părți. — După cum spuneam, domnule Cooper... — Nu am terminat de vorbit, Olivia. Femeia își căscă ochii și mai tare. — Nu știu de ce nu vi s-a oferit postul de menajeră principală până la urmă, dar din câte am văzut la dumneavoastră, doamnă sunteți deșteaptă și aveți curaj, calități care nu trec neobservate în ziua de azi. Și, dacă aș fi acolo în momentul acesta, spuse Ridley privind la gardul dintre ei doi și sperând că femeia să audă tonul împăciuitor din glas, v-aș ajuta să vă închideți gurița aceea mică și delicată. Ridley zâmbi în momentul în care Olivia își închise gura de tot. Asta, dacă nu mi-ar fi frică să îmi pierd unul dintre degete. Dezamăgirea din ochii ei era o confirmare că femeia ignorase orice tentativă de pace, iar Ridley își regretă propria nechibzuință de a încerca să o ațâțe. Olivia își umezi buzele. — Mă bucur să văd cum va amuza situația mea, domnule Cooper. — Nu, doamnă. Ridley se uită țintă la ea. Nu am spus asta niciodată. Tot ce intenționărn să spun era... — Lăsați-mă să clarific câteva lucruri, domnule Cooper. Ridley o privi cu surprindere și își închise gura, satisfăcut. — Nu aveți niciun drept să îmi vorbiți în felul acesta, domnule. Vocea ei, un pic mai acută decât o șoaptă, era gâtuită de furie. Chiar dacă nu ne cunoaștem îndeajuns de bine, asta nu va da libertatea sa îmi spuneți ce trebuie sau nu trebuie să fac. Ba chiar să insinuați că știți ce e mai bine pentru mine, întrece orice limită a absurdului și a aroganței deopotrivă. Olivia inspiră și expiră în succesiuni rapide. Sunt mai mult decât capabilă să îmi determin un drum în viață și nu am nevoie de ajutorul dumneavoastră în această privință. Își ridică ușor bărbia. Nu numai că nu am nevoie, dar nici nu doresc ajutor din partea dumneavoastră. Mândru de ea într-un fel pe care nu îl putea tocmai descrie și fascinat de personalitatea ei acum mai mult ca niciodată, Ridley se trase de lângă gard și făcu un pas în spate, oferindu-i spațiul necesar. Știa câte ceva despre ce fel de om fusese soțul ei, cel puțin din spusele lui Green, însă fusese îndeajuns pentru a-și forma părere. Prin urmare, chiar dacă era doar el și Olivia Aberdeen și nimeni altcineva în jur, Ridley avea impresia stranie că femeia asta nu se lupta cu el, ci cu altcineva din trecut.”
Nazuinte spuse in soapta
- Autor: Tamera Alexander
- An apariție: 2017 (vezi top cărți)
- Editura: CASA CARTII
- Nr. pagini: 596
- Categorie: Literatura Universala
