Rezumat Eu inca te iubesc - Cristina Chiperi

După bestsellerul 'My Dilemma Is You" cu 150.000 de exemplare vândute, noul roman al Cristinei Chiperi, „Eu încă te iubesc”, publicat în limba italiană, a cucerit inimile a mii de cititori. Peste 1 milion de lecturi pe Wattpad.
Citește tot rezumatul cărții Eu inca te iubesc...   Ce s-ar întâmpla dacă ar ști adevărul?   Cu atâția băieți în jurul ei de care s-ar fi putut îndrăgosti, Lucy Sanders își pierde capul după Dylan, prietenul ei cel mai bun. Sentimentul pe care îl încearcă este atât de puternic, încât îi fură somnul, îi oprește respirația și o face să se întrebe: „Ce s-ar întâmpla dacă el ar ști adevărul?” Da, pentru că se teme să nu-l piardă, Lucy încă nu a găsit curajul să-și declare dragostea, și acum, când e în ultimul an de high school, a hotărât că a venit momentul să afle dacă sentimentele ei sunt împărtășite. Însă lucrurile se complică atunci când apare Caroline, care face totul pentru a-l cuceri pe Dylan, și Daniel, care la început pare să vrea să o ajute pe Lucy în planul ei, dar apoi face exact invers.   Cristina are prospețimea vârstei sale, iar acel „nu știu ce” pe care l-a revărsat cu spontaneitate în talentul ei narativ, a ajutat-o să creeze o adevărată dependență printre followerii săi. - Fanpage.it   Cititorii și fanii sunt în delir: mai mult nu se poate. - Cotidianul "La Repubblica"   Cristina Chiperi avea numai șaisprezece ani când a început să posteze „My Dilemma Is You” pe Wattpad. Un an mai târziu, trilogia devenea Bestseller Internațional cu peste 150 mii exemplare vândute în Italia, Germania, Franța, Spania și România. Cristina Chiperi, originară din Republica Moldova, locuiește împreună cu familia sa la Padova, Italia. Îi place să citească povesti de dragoste și cărți fantasy.   "Eu încă te iubesc" e noua sa carte fan fiction, inspirată dintr-o altă pasiune, cea pentru actorul Dylan O`Brien, protagonistul serialului de televiziune "Teen Wolf" și a filmelor în baza trilogiei "Maze Runner".   Fragment din roman:   "Vi s-a întâmplat vreodată să vă îndrăgostiți atât de tare de cineva, încât să simțiți fiori la fiecare atingere a sa, să petreceți nopțile gândindu-vă cum ar putea decurge lucrurile dacă el ar ști adevărul, să așteptați cu nerăbdare momentul când vi se vor întâlni privirile și să vă simțiți protejați la fiecare îmbrățișare a sa? Mie da. Și lucrul cel mai rău a fost ca persoana de care m-am îndrăgostit cu-adevărat era prietenul meu cel mai bun. Acel băiat pe care credeam că îl cunosc mai bine decât pe mine. Acel băiat, Dylan, cu care îmi petrecusem o mare parte din viață. Ceea ce simțeam pentru el era ceva atât de adevărat și pur, încât mie însămi îmi era frică să recunosc asta. Povestea mea a început exact în fața unui dulăpior școlar: al meu. Credeam că era o zi ca multe altele, doar că simțeam ceva ciudat în atmosferă. Simțeam că ceva sau cineva de după colț era gata să strice totul." .... "Zâmbetul tău spune totul. M-am întors acasă numai pentru că am fost constrânsă de maică-mea, unica ființă în stare să-mi insufle groaza chiar și prin telefon. Voia să rămân acasă ca să-l țin sub control pe fratele meu: lui Ricky nu-i plăcea să stea liniștit, imediat ce se pomenea singur în casă, ieșea pe ascuns ca să-și petreacă seara cu prietenii, iar și mai des cu prietenele. Nu știam, și nici nu voiam să știu ce nebunii făcea în acele escapade. În orice caz, cu o săptămână în urmă mama îl descoperise și așa am primit însărcinarea să-l controlez pe Ricky în absența ei. Trebuie să mărturisesc că mă bucură ideea de a-mi exercita funcția de soră mai mare. — Doar jumătate de oră! Ce te costă? continuă să insiste Ricky. Mereu făcea așa: nu renunță și venea după mine prin toată casa, sperând zadarnic că mă va convinge. Ar fi trebuit să știe că, dacă îmi băgăm ceva în cap, nimeni nu reușea să mă facă să mă răzgândesc. Cu excepția lui Dylan, dar foarte rar. — Mama și-a pus toată încrederea în mine. Nu pot s-o dezamăgesc. — Dar aș putea să-ți fac o favoare în schimb! De ce ai nevoie? al nu știu cățelea șantaj. — Ricky, încetează. N-am s-o dezamăgesc pe mama doar pentru că tu vrei să te-ntâlnești cu vreo prietenă, i-am spus parcurgând cu ochii listă cu tipuri de pizza care se pot comanda. Presimțisem că va urma o seară cam lungă în compania fratelui meu și a rugăminților sale. Mă șantaja neîncetat; a încercat chiar să se furișeze pe ascuns afară, din fericire n-a reușit. Până la urmă am fost nevoită să mă închid cu el în salon și să privim un film grozav de plictisitor la televizor. — Noi chiar ne uităm la filmul acesta grețos cu tot felul de zombie? a întrebat într-un anumit moment. — Zombie nu sunt interesanți pentru băieți? — Nu la vârsta asta, a bombănit. Nu suportam să-l văd în starea aceea, dar o merită. De mică mă credeam norocoasă că am un frate mai mic: îmi imaginam că odată ce vom crește mă va proteja, cum se întâmplă între frați și surori. Doar că Ricky nu era deloc genul acela de frate și nici nu va deveni. Și eu în acea seară aș fi avut ceva mai bun de făcut decât să stau să privesc televizorul cu el, furios și supărat de parcă nu tot pentru el făceam totul: voiam să-l apăr de probleme. Celularul a sunat și eu am răspuns imediat când am văzut că au apărut pe ecran cinci cele mai frumoase litere din lume. — Hei, Dylan. — Ai noutați? Ai aflat ceva de la Caroline? I-aș fi răspuns cu plăcere: „Dragă Dylan, du-te dracului dacă m-ai sunat numai pentru asta!”. Întrebarea lui m-a înfuriat și jur că, să nu fi fost vorba de el, discuția telefonică s-ar fi încheiat anume așa. — Da, am răspuns direct. Știam că nu ar fi trebuit s-o fac, știam că aș fi regretat a doua zi, știam că l-aș fi rănit, dar în așa fel Caroline n-ar mai fi existat pentru el, așa că răspunsul meu a fost: — A spus că te consideră un bun prieten, nimic mai mult. Tăcerea care a urmat după cuvintele mele a fost de-ajuns ca inima mea să înceapă să sufere. Câteva secunde mai târziu, mă simțeam atât de vinovată, încât voiam să-mi retrag cuvintele și să-i spun că a fost doar o glumă, dar de-abia am deschis gura ca s-o fac, că vocea slăbită a lui Dylan m-a întrerupt: — Bine... mulțumesc, Lucy. Ești o prietenă adevărată. Convorbirea s-a terminat anume așa, cu acele simple cuvinte: ești o prietenă adevărată, care m-au făcut să mă simt și mai rău. Nu eram o prietenă adevărată. Eram doar o egoistă care, cuprinsă de furie, a hotărât să-i spună minciuni persoanei pe care o iubea cel mai mult pe lume. Dylan nu merită asta și nu ar fi trebuit niciodată să-l mint. "   Citește mai puțin...

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Eu inca te iubesc?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Eu inca te iubesc și poți alege librăria cu prețul cel mai mic 💰 ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ
Următoarea carte pe care vrei să o citești trebuie să fie Eu inca te iubesc scrisă de Cristina Chiperi. Eu inca te iubesc a apărut în anul 2018. O mulțime de cărți bune au apărut în anul 2018 (click ca să vezi lista cărților). Editura la care s-a publicat cartea Eu inca te iubesc este editura BESTSELLER - poți vedea lista completă de cărți publicate la editura BESTSELLER aici. Cartea Eu inca te iubesc face parte din categoria Literatura Romana. Este o carte groasă - trebuie să îți faci timp pentru ea - are 334 de pagini. Sperăm să îți placă timpul petrecut lecturând Eu inca te iubesc și, de asemenea, sperăm că autorul Cristina Chiperi, s-a ridicat la nivelul așteptărilor.

RECENZIILE CĂRȚII EU INCA TE IUBESC PUBLICATE PE BOOKNATION

15 secunde