Ideea care transpare în aceste “cărti blestemate” este că omul ar putea să aibă o existență mai extinsă cu câteva secole și poate să fie destinat chiar nemuririi, nu la sfârșitul timpurilor, ci aici și acum.
Această idee era comuna alchimiștilor medievali care căutau elixirul de viață lungă, rozacrucianului Robert Fludd la sfârșitul Renașterii, magului Aleister Crowley, care făcea din om o stea în secolul al XX-lea. Și așa stau lucrurile acum în privința curentului transumanist care, mobilizând realizările tehnostiinței, “lucreaza” la “un om amplificat” și vizează, în ultimă instanță, să facă individul nemuritor.
În același timp, aces tom, având tăiată legătura cu divinul, rătăcind fără rațiunea de a exista într-un univers dezvrăjit, nu este oare destinat apocalipsei profetizate de Nostradamus și anunțate de Necronomicon?
În definitiv, cunoașterea ascunsă conținută în aceste texte este că omul nu a fost dintotdeauna aici și nici nu va fi întotdeauna. Și că, dacă nu se aliază cu acele forțe care îl depășesc și cu care trebuie să cadă la învoială, forțele, în chip firesc, îl vor învinge pentru totdeauna.
