Medici, cardiologi, neurologi, reanimatori au descoperit recent ca conștiința unor pacienți care au fost considerați morți rămăsese operațională. Dar rămăsese operațională în afara corpului lor! Ea îi supraviețuise acestuia din urmă, în ciuda constatării opririi inimii, a respirației și a oricărei activități a creierului.
Într-adevăr, odată reanimate, acești oameni salvați de la moarte au descris în detaliu ceea ce observaseră din intervenția medicală efectuată în cursul presupusei lor morți. Relatări coroborate de martori, medici, infirmieri, îngrijitori prezenți la fața locului. Aceste miracole nu ne pot face să nu ne întrebăm: Care este statutul exact al conștiinței? Se găsește ea cu adevărat în trup? Cum poate ea să rămână activă, odată creierul “stins”? Ii supraviețuiește ea? Întrebări cu atât mai actuale cu cât unele rapoarte medicale, urmând unor anchete de mare amploare, încurajează ideea că conștiința ar supraviețui la oprirea inimii și a creierului, autorii mergând până la a sugera că ea nu este încarcerată în corp! Și la o constatare de același ordin ajung și lucrările unor neurologi specializați în stările meditative. A susține ipoteza supraviețuirii nu înseamnă, cu siguranță, a favoriza un regres al gândirii, așa cum pretind oamenii rațiunii. Perseverând în a-i nega pertinența, aceștia riscă să rateze o treaptă din ascensiunea către adevăr. În anii din urmă, studii științifice ireproșabile au furnizat noi indicii. Indicii decisive, dar, din păcate, ignorate de marele public, chiar și de oamenii de știință direct interesați. O lacună pe care această carte își propune să o corijeze.
