Situația din penitenciarele românești reprezintă un subiect de real interes în societatea românească din ultimii ani. Privarea de libertate a unei persoane nu înseamnă că acea persoană este lipsită de toate drepturile și libertățile cetățenești pe care legea le garantează unui om aflat în libertate.
Prezența lucrare urmărește să realizeze o analiză sintetică a drepturilor persoanelor deținute dintr-o dublă perspectivă: pe de o parte, prin prezentarea cadrului normativ care reglementează aceste drepturi, iar pe de altă parte, prin examinarea jurisprudenței naționale în domeniul protecției drepturilor persoanelor încarcerate. Jurisprudența care se regăsește în această lucrare este aptă, în opinia noastră, să creioneze o imagine reală cu privire la condițiile de detenție din sistemul penitenciar românesc în ceea ce privește cazarea, alimentația, asistența medicală, dreptul la muncă al celor privați de libertate.
