Lucrarea intitulată „Drept civil” este destinată acestei materii, incluzând o jurisprudență bogată și variată, creată pe fondul competenței plenare în materie civilă și al aplicabilității generale a dreptului civil.
Regăsim în această parte a lucrării spete din domeniul dreptului familiei, din materia obligațiilor civile, a prescripției extinctive, a cărții funciare sau a fondului funciar. Hotărârile selectate soluționează probleme legate de bunurile soților, succesiune, transmiterea și stingerea obligațiilor, prescripția extinctivă etc. În lucrare se regăsesc secțiuni corespunzătoare modului de organizare administrativă a instanței. Avem speranța că aceasta reușește să ofere destinatărilor ei un instrument adecvat de cunoaștere a practicii judiciare, contribuind la valorificarea corespunzătoare a prevederilor legale printr-o interpretare cunoscută și la înfăptuirea unui act de justiție în condiții previzibile.
