Viața noastră este Creația minții noastre - Buddha
După părerea noastră, toate adevărurile morale esențiale ale creștinismului au rădăcini adânci în natura lucrurilor și nu se află în contradicție, după cum s-a pretins deseori, cu ordinea cosmică a lumii.
Biserica le-a formulat prin anumite simboluri și, pentru că aceste simboluri conțin contradicții și intră în conflict cu știința, clasele luminate s-au îndepărtat de religie. Dar budismul este o religie care nu cunoaște nicio revelație supranaturală și proclamă doctrine ce nu au nevoie de alte argumente decât acela de "veniți și vedeți".
Buddha își bazează religia exclusiv pe cunoașterea pe care o are omul despre natura lucrurilor, pe un adevăr demonstrabil. Comparația creștinismului cu budismul va ajuta mult la distingerea între ceea ce au esențial și accidental aceste două religii, între ceea ce este etern și ceea ce este trecător, adevărul alegoriei în care și-a găsit expresia simbolică. Să sperăm că această "cartea a vieții și a adevărului" îi va ajuta și pe budiști, și pe creștini să înțeleagă și mai temeinic spiritul credinței lor, astfel încât s-o înțeleagă în întreaga sa întindere și profunzime.
