Cartea de aur sau Luptele politice naționale ale românilor de sub coroană ungară vol. 1-8 - Teodor V. Păcatian Ziaristul și poetul Teodor Păcatian (28.XI.1852, Ususău, jud.Arad - 11.II.1941, Sibiu) a devenit foarte cunoscut publicului roman după publicarea operei sale principale, Cartea de aur sau Luptele politice naționale ale românilor de sub coroană ungară, apărută în 8 volume, lucrare care i-a adus persecuții din partea autorităților, dar și simpatia opiniei publice românești.
Păcatian a fost acuzat că ar fi comis 4 delicte: „provocare la nesupunere în contra legii; ațâțare în contra națiunei maghiare; atacarea puterei obligatoare a legii și revoltarea contra legăturei dintre țările care compun statul maghiar.” Avocatul său, lugojeanul Coriolan Brediceanu, a argumentat cu claritate faptul că jurații nu puteau judeca o chestiune care ținea de știință și de istorie și ca prin persecuție tribunalul nu putea obține niciun rezultat. În final, Păcătian a fost condamnat la 8 luni de închisoare, 500 de coroane amendă și distrugerea totală a primei ediții a cărții. Academia Română l-a premiat pentru volumele I și II în anul 1904 cu 1.300 lei din Premiul Adamachi, iar în anul 1929 i-a acordat Premiul Dr. A. Cosma în valoare de 100.000 lei.
