Cum sa invingem atacurile de panica

Un atac de panică este o exagerare a reacției normale a organismului în fața fricii. Adrenalina care este secretată în mod normal când trebuie să acționăm – să fugim din fața unui pericol, să ne luptăm, sau chiar să ne înfuriem – este produsă în exces, iar urmărea este o mulțime de senzații neplăcute și o spaimă cumplită.
Citește tot rezumatul cărții Cum sa invingem atacurile de panica... Păcat că aceste senzații, căci nu sunt altceva, au fost numite atacuri de panică. Cuvântul ‘atac’ sugerează o stare de boală, ceva care trebuie suportat, un episod pe care victima nu este în stare să-l evite sau să-l controleze. Un termen mai potrivit ar fi ‘fluxuri de adrenalină’ sau ‘valuri de adrenalină’. Acești termeni descriu exact fenomenul și sună mult mai puțin alarmant. Fragment din cartea "Cum să învingem atacurile de panică" de Shirley Trickett "Minte sănătoasa în colp sănătos  Dacă abordarea holistică (corp/minte) ar fi recunoscută în mare măsură în psihiatrie, dacă s-ar lua în considerare omul în întregul lui, s-ar putea schimba psihiatria modernă a adul-tilor. Sunt ferm convinsă că este necesară o schimbare, după ce timp de 10 ani am tratat pacienți pentru care sistemul actual a reprezentat un eșec răsunător.  Cred că persoanele cu risc mai mare din cadrul acestui sistem sunt cele care prezintă simptome mai ușoare (dar tot foarte sâcâitoare) de anxietate și depresie (inclusiv atacuri de panică); oameni care funcționează suficient de bine încât să evite internarea în spital; oameni care au avut ani întregi din viață irosiți și probleme de anxietate agravate pentru că li s-au prescris tranchilizante. Sistemul mai dezamăgește și nenumărați oameni cărora li se dublează nivelul de anxietate și care au respectul de sine distrus de o perioadă de șase săptămâni de așteptare pentru o întrevedere de 10 minute la un psihiatru care este atât de grăbit, încât consultația este pe cât de nesatisfăcătoare, pe atât de inutilă pacientului. „Întru și ies din cabinet cât ai clipi din ochi; se uită tot timpul la însemnările despre mine, răspunde la telefon și apoi îmi spune doar să continui să iau medicamentele. Sunt atâtea întrebări pe care vreau să i le pun, dar nu e timp. Tremur din tot corpul de furie și frustrare când ies din cabinet. De obicei mă duc la toaleta pacienților externi și plâng în hohote. Asta pare să mă ajute. Mă gândesc întruna - ce rost are să mă mai duc? dar, pentru că n-am altceva mai bun, mă duc în continuare la cabinet cu regularitate." (Avocata - 36 de ani)"   Citește mai puțin...